Pomeneam în articolele noastre anterioare despre diversele forme de organizare ale celulelor teroriste maghiare din Ardealul de Nord, încă de dinaintea Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Însă nici prin cap nu ne-ar fi trecut vreodată că aceste centre teroriste maghiare, care s-au dovedit adevărate industrii ale morții, ar fi putut fi coordonate inclusiv militar, de către preoții catolici.
Genocidul antiromânesc din Transilvania de după 1940 n-a apărut din senin, ci el este rodul unei organizări sistematice, întinse pe o perioadă de peste un deceniu, în care s-au organizat celule teroriste maghiare, s-au făcut liste negre cu intelectualii și liderii români care trebuiau reduși la tăcere, suprimați fizic, s-au făcut planuri pentru preluarea puterii totale la nivel administrativ, militar, social, cultural, spiritual, etc.
Potrivit volumului publicat de către arhim. Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bicsad, Satu Mare și Dr. Adrian Rezeanu, cercetător științific principal la Instititul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, și intitulat “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”,
“într-o măsură considerabilă, aceste centre teroriste maghiare erau coordonate chiar și militar de către preoți catolici.”
“În schemele grafice teritoriale descoperite de noi în Arhivele Centrale din București se găsesc și numele concrete ale preoților romano-catolici, care au coordonat militar acțiunile teroriste, dar care aveau la reședințele lor și depozite de armament și materiale explozibile. Îl cităm aici doar pe Toth Koloman din Bihor, dar exemple nenumărate se găsesc în studiul nostru. Acest personaj al crucii șochează și acum, dar mai ales acum, într-o măsură covârșitoare prin faptul că era instructor militar, adică îi învăța pe tineri cum să-și omoare semenii.” (sursa: “Țara Oașului în memoria documentelor – volumul I”)
Descoperirea unor asemenea informații șocante și revoltătoare despre organizarea celulelor teroriste maghiare din Transilvania la un asemenea nivel din punct de vedere logistic și militar, i-a determinat pe Dr. Emanuil Rus și Dr. Adrian Rezeanu să alcătuiască un studiu amănunțit pe care l-au intitulat “Structuri teroriste maghiaro-horthyste în Țara Oașului, Maramureș și Bihor”:
Astfel, când răsfoim paginile din acest studiu al autorilor pomeniți mai sus și ajungem la celula teroristă maghiară din Bihor, descoperim următoarele:
“Celula Bihor avea 24 de membri, din care notăm pe următorii 11, care dețineau poziții mai importante în acțiunile teroriste:
Programul manifestărilor din cadrul Zilelor Rezistenței 18-20 iulie 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus Vineri 18.07:…
Experimentul Pitești nu este doar o pagină întunecată din istoria României, ci una dintre cele…
O pagină tragică din istoria Maramureșului, uitată și neglijată pe nedrept 27 Iunie 1944 -…
Pe 27 iunie 1849, Avram Iancu a trimis un răspuns oficial colonelului ungar Iosif Simonffy…
În perioada interbelică comuna Cuzdrioara ( acum în județul Cluj) făcea parte din județul Someș,…
În anul 2020, istoricul român Vasile Lechințan publica un cutremurător studiu despre atrocitățile petrecute în…
Leave a Comment