Distrugerea Romaniei – Sistemul de invatamant

Atunci cand vorbim de razboaie multi dintre noi ne ducem imediat cu gandul la razboaiele conventionale, la arme, la sabii, sageti, armuri sau mai nou la armele de foc, artilerie sau armele de distrugere in masa. Dar inca din cele mai vechi timpuri s-au practicat si altfel de razboaie, niste razboaie invizibile dar cu niste consecinte uneori catastrofal de vizibile.

In trecut, daca voiai sa rapui definitiv un popor, o puteai face prin impunerea unei noi religii daca dusmanul tau era de alt cult religios, prin impunerea vorbirii unei noi limbi sau impunerea unei culturi complet diferite, dar cel mai simplu era sa distrugi elita acelui popor si astfel ii distrugeai cunoasterea si sistemul de invatamant.

Distrugerea Romaniei – Sistemul de invatamant


Daca vrei sa distrugi o tara, atunci ucide-i sistemul de invatamant. In Romania, incepand cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial s-a intamplat si una si alta : rusii si comunistii ne-au distrus elita pe care au declarat-o dusman al clasei si au intemnitat-o si ucis-o iar sistemul de invatamant implementat a fost oarecum adaptat dupa modelul sovietic.

Chiar si asa, sistemul de invatamant romanesc din timpul comunismului tot mai reusea sa scoata copii bine instruiti chiar daca totul era facut in limitele tiparului ideologiei comuniste si s-a dovedit pana la urma eficient in felul lui.

Acum insa, dupa asa zisa revolutie din 1989, Romania sufera de un grav handicap al sistemului de invatamant. Reforme care nu a fost duse pana la capat niciodata, prost concepute si prost aplicate, au fost elaborate practic in fiecare guvernare si toate aceste schimbari fara coada si fara cap au creat o confuzie si o destabilizare si mai mare in invatamantul romanesc.


Distrugerea si destabilizarea invatamantului romanesc nu este un lucru intamplator. Asta s-a dorit de la bun inceput, inca de la asa zisa revolutie s-a dorit distrugerea sistematica a industriei, economiei, sistemului de sanatate si a sistemului de invatamant in Romania pentru ca toate aceste lucruri fac ca aceasta tara si locuitorii sai ( aia care vor mai ramane) mai usor de controlat.

Daca vrei sa distrugi o tara, atunci ucide-i sistemul de invatamant. Cum? O populatie cu o educatie slaba va vedea prea tarziu ce i se planuieste de catre o clasa politica ce este corupta si tradatoare de tara pana in maduva oaselor, o clasa politica ce este aservita si vanduta ocultei mondiale si intereselor straine de aceasta tara numita Romania.

O populatie cu o educatie slaba nu va avea un nivel bun de pregatire si de instruire si astfel nu va putea ocupa decat functii si pozitii in patura de jos a societatii ( neoficial vor deveni sclavi in societate datorita slabei lor pregatiri si instruiri intelectuale si profesionale).

Un popor cu un sistem de invatamant slab nu va avea capacitatea de a se maturiza politic si a putea distinge dintre ideologiile si programele politice bune si cele rele pentru viitorul si destinul tarii lor. Dupa cum au spus unele voci in Romania, daca am interzice celor care au sub opt clase sa voteze anumite partide din Romania ar trebui desfiintate.

Daca nu se face cu adevarat o reforma solida in invatamantul romanesc viitoarele generatii de romani vor fi unele de ignoranti si de tineri prost pregatiti si instruiti ce vor constitui doar mana de munca ieftina pentru tarile din vestul Europei. Oare nu asta s-a gandit de la bun inceput? Sa-i fortam pe romani sa-si distruga singuri industria, economia, agricultura si sistemele de sanatate si invatamant? Si cand au gasit si vulnerabilitatea constituita de clasa politica din Romania, corupta si tradatoare, si-au desavarsit aceste planuri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Glasul.info

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “Distrugerea Romaniei – Sistemul de invatamant

  1. Pai NU se va face nicio reforma! cind? tocmai acum cind suntem aproape PALESTINIZATI! Pai au inventat “holocaustul” degeaba? nu oare pentru a ne culpabiliza! pentru a le plati si bani despagubiri si in plus sa mai fim si milosi (adicatelea sa-i primim spasiti in tara sa ne f…ta din nou!)! ca deh! parintii nostril au fost criminali! HUUUUUUUUUUUUUUUO! Stati in Israel khazarilor! Voi NU sunteti evrei sefarzi, ci cea mai mare grupare etnica de crima organizata pe care a cunoscut-o omenirea!

    “…imbecila lege a lui Iliescu + Soros care a introdus abuziv cuvantul rom in limba romana…”
    Cei doi “evrei” khazari (jidani) mentionati mai sus NU de tigani le-a fost lor si mai degraba de cuvintul JIDAN! S-au facut ca le pasa de tigani, pentru a scoate din DEX si cuvintul JIDAN care se refera strict la “evreii” khazari / askenazi, adicatelea la cea mai mare grupare etnica de crima organizata pe care a cunoscut-o omenirea vreodata! Fiind “illegal” sa folosesti cuvintul JIDAN, automat khazarii / askenazi jidani devin ce? Ei bine! ei devin evrei sefarzi desi vorbesc YIDIS (limba turcica) care NU are nici o legatura cu limba lui Israel!
    Va rog sa citit si acest material FUNDAMENTAL (banda din 1989 NU a fost formata din evrei sefarzi ci din JIDANI / KHAZARI!; care ne-au distrus impreuna cu tradatorii de neam ai “nostril” din 1989 incoace; PALESTINIZAREA ROMANIEI):

    http://www.justitiarul.ro/holocaustul-gogorita-diabolica/

Lasă un răspuns

Next Post

Ce merita cei care l-au impuscat pe Ceausescu?

joi iun. 19 , 2014
Nu tinem sa-l reabilitam pe Ceausescu sau sa-l scuzam pentru greselile trecutului ci doar sa-l aducem in discutie ca un reper pentru clasa politica romaneasca actuala. L-au impuscat pe Ceausescu acuzandu-l de subminarea puterii de stat, genocid si de subminarea economiei nationale tocmai tradatorii si securistii care erau cei mai […]
Ce merita cei care l-au impuscat pe Ceausescu?

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News