Actiunea2012 – Am cerut ReUnirea in peste 200 de localitati

1 Decembrie este sărbătoarea sfântă a tuturor românilor, sărbătoarea României Mari. Anul acesta peste 200 de localități din România și din Republica Moldova s-au unit în aceeași simțire tricoloră pentru a sărbători realizarea celui mai scump ideal al românilor: unitatea națională!

De la Timișoara la Tighina și de la Edineț la Zimnicea, tineri și mai puțin tineri, cu mesaje, cu tricolor, cu banderole și cu flori, au ieșit în piața principală, sau lângă monumentul eroilor și au salutat Marea Unire, cu gândul la mult dorita unire a Basarabiei cu România, obiectivul generațiilor de azi.

Actiunea2012 – Am cerut ReUnirea in peste 200 de localitati

“Unirea, obiectiv național”, “Vrem Unirea”, “Avem o dorință nemărginită, vrem o Românie reîntregită”, “Tradiția, credința și limba ne unesc, Basarabia pământ românesc”, “Aducem Basarabia

Acasă” sunt doar câteva din îndemnurile afișate de unioniștii din toată țara.

Cele mai mari manifestații au fost organizate în capitală – la București, la Chișinău – al doilea oraș românesc și la Alba Iulia – capitala Unirii.

Bucureștenii au asistat la tradiționala paradă sub o ninsoare bogată, afișând mesaje unioniste. Românii de la Chișinău au organizat acțiunea “Sub umbrela unirii”, cerând la ambasada României să fie ștearsă granița nedreaptă, să fim iarăși uniți și puternici. Mai multe licee din oraș au marcat ziua unirii prin serbări, elevii venind la ore în costum popular.

La Alba Iulia mai mulți militanți unioniști au desfășurat un tricolor uriaș pe zidurile cetății și au iluminat noaptea cu torțe și fumigene tricolore.

Pentru toți, ziua de 1 decembrie este o duminică și ne vom arăta vrednici de înaintași, înfăptuind și noi, din nou, Unirea!

Puteți vizualiza galeriile foto aici si aici.

Sursa:

[1] http://actiunea2012.ro/am-cerut-reunirea-in-peste-200-de-localitati.html

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

De ce pune toată lumea acid salicilic pe față? Răspunsul unui dermatolog

Dacă ai petrecut măcar câteva minute în fața raftului de cosmetice sau pe un forum…

4 zile ago

9 Iunie 1818 – Primul zbor cu un balon cu aer cald care zboară deasupra Bucureștiului. Aerostatul a fost numit “bășica lui Vodă Caragea”

În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Bucureștiul începea să cunoască influențele civilizației occidentale, iar…

5 zile ago

8 Iunie 1897 – Români amendați la Șomcuta Mare pentru că au cântat în limba română

8 iunie 1897 - Șomcuta Mare. Dr. N. Nilvan si Vasile Dragos sunt pedepsiți cu…

7 zile ago