Reactia deputatului Bogdan Diaconu la declaratiile lui Kelemen Hunor

Singurul politician roman care  a actionat pana acum la aceste declaratii ale lui Kelemen Hunor este Bogdan Diaconu:

“UDMR a declarat război României în scopul raptului teritorial, este momentul ca UDMR să fie scos în afara legii

Președintele UDMR a recunoscut astăzi că formațiunea sa luptă de 25 de ani pentru a ”recupera” pământul natal și că această bătălie va continua. Dacă ne uităm la retrocedările false pe filieră maghiară și la averile colosale adunate de liderii UDMR sau de alți interpuși politici, civici sau bisericești ai Budapestei, putem afirma că o parte din Transilvania a fost deja ”recuperată” de Ungaria, iar acest proces continuă cu pași repezi.
Este timpul ca statul român să oprească finalizarea pierderii Transilvaniei pe mâna uneltelor Budapestei care au devenit tot mai îndrăznețe pe măsură ce autoritățile române se dovedesc incapabile să reacționeze.
UDMR a declarat astăzi război statului român național unitar în scopul unui rapt teritorial asumat ca obiectiv principal. România nu mai poate tolera un asemenea inamic, conectat la directivele Ungariei care, la rândul ei, face jocurile Rusiei, și nici nu mai are voie să asiste pasiv la ”recuperarea” Ungariei Mari.
Când o formațiune internă se declară în conflict deschis cu statul în interiorul căruia acționează, singura soluție este scoaterea acelei grupări în afara legii. Este timpul ca UDMR să fie scos definitiv din politica românească pentru că declarațiile lui Kelemen Hunor de astăzi reprezintă asumarea la scenă deschisă de către UDMR a combaterii statului român în scopul raptului teritorial al Transilvaniei.
Partidul România Unită va depune la Parlament proiectul de lege de scoatere a UDMR în afara legii considerând că, de la acest moment înainte, nu mai poate fi vorba de acceptare a UDMR în cadrul constituțional românesc, toleranța în acest caz însemnând cedare de teritoriu românesc.”, a scris deputatul Bogdan Diaconu pe contul sau de Facebook.

Reactia deputatului Bogdan Diaconu la declaratiile lui Kelemen Hunor

Nota noastra: O foarte mare vina o au toti politicienii romani! Trebuia pana acum in Romania vot obligatoriu si astfel struto-camila numita UDMR nu mai intra in Parlament si deci nici la Guvernare! Iar legea 247/2005 a fost o crima impotriva Romaniei si a proprietatilor din Transilvania! Daca Basescu si guzganii lui portocalii au fost atat de imbecili si nu au stiut sa faca o lege de ce dracu’ n-au dat macar copy paste la legea similara din Ungaria?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

11 Mai 1896 – Pentru că a cântat „Doina lui Lucaciu”, învățătorul Iuliu Marcu din Ibănești, condamnat la închisoare

În Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, 1983-1984 (Anul 26), dai de o serie…

11 ore ago

Antreprenorii români pierd lupta în faţa marilor retaileri

Un deputat AUR, Daniel-Sorin Gheba, atrage atenția cu privire la pericolul dispariției antreprenorilor români care…

15 ore ago

11 Mai 1762 – Magistratul din Bistrița ordona ca să fie amendați cu 40 de florini „cei care duc pe furiș AUR peste graniță”

La 11 mai 1762 la Bistrița "Guvernul ordonă ca prevaricanţii (n.r. probabil se referă la…

18 ore ago

11 Mai 1601 – Mihai Viteazul îşi face intrarea solemnă în Kosice (Cașovia)

La 11 mai 1601 Mihai Viteazul din drum dinspre Viena ajunge la la Kassa / Cașovia…

o zi ago

La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida

La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida…

o zi ago