Herţa atacată de lupi în piele de oaie

Herţa atacată de lupi în piele de oaie, sursa imagine: zorilebucovinei.com

Tot mai multe pietre sunt aruncate în raionul Herţa locuit de români, acest raion din regiunea Cernăuţi fiind atacat de lupi în piele de oaie, de lideri naţionali, jurnalişti, politicieni şi „mari patrioţi”. Spre deosebire de alte raioane din regiune, în Herţa toate şcolile continuă să fie cu predare în limba română (în afară de două care erau şi în perioada sovietică), iar conducerea raională a luptat în permanenţă pentru păstrarea identită ii etnice româneşti în contextul unui devotament faţă de valorile statului ucrainean.

În timp ce zeci de instituţii de învăţământ cu predare în limba română din alte raioane au trecut la limba ucraineană, proces nereflectat de mass-media (posibil intenţionat), herţenii continuă să păstreze făclia identitară românească. Însă, această situaţie nu este pe placul unor mijloace de informare în masă, care caută scandaluri şi fac teorii politice pe baza unor informaţii neverificate.

Herţa atacată de lupi în piele de oaie

Este cazul ziarului „Zorile Bucovinei” şi ziaristei Maria Toacă, care, punând întrebarea dacă a declarat cu adevărat conducerea raionului pentru BBC că 50% din populaţia locală doreşte ca şcolile, în care în prezent predarea se desfăşoară în limba română, să treacă la limba ucraineană, nu aşteaptă vreun răspuns, nu contactează persoanele respective pentru a verifica veridicitatea informaţiilor din Internet, ci face comparaţii (posibil la comandă) care eventual sunt menite să deformeze imaginea herţenilor în ochii comunităţii româneşti. E clar că declaraţiile de mai sus au fost scoase din context de presa ucraineană, însă nu ne-am aşteptat ca un ziar care pretinde să se numească românesc, va pune lemne pe focul destabilizării situaţiei din regiune pe fondalul situaţiei din estul ţării.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Cititi intreg articolul pe Zorilebucovinei.com

Herţa atacată de lupi în piele de oaie, sursa imagine: zorilebucovinei.com
Herţa atacată de lupi în piele de oaie, sursa imagine: zorilebucovinei.com

Sursa:

[1] zorilebucovinei.com

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info