Despre nationalismul Romanesc in Basarabia, se isca intrebarea: exista nationalism romanesc in Basarabia?
Desigur, si inca foarte mult. De ce? Fiindca exista si mai mult rasism rusesc amestecat si cu internationalism comunist si inca si mai mult mesianism ortodox rusesc.
Vladimir Voronin spunea zilele acestea ca nu va admite rusofobie in RM. si foarte bine va face… Dar romanofobie (Voronin insusi a denumit, si de multe ori, tricolorul „steag fascist”, poporul roman „popor de tigani”, iar Romania „stat imperialist”)? Dar rasism? Dar apartheid? Dar mesianism?
Cum se manifesta nationalismul romanesc din Basarabia? Prin cultura.
Cum se manifesta rasismul rusesc (mai ales cel comunist) in Basarabia? Prin ura.
Cum se manifesta apartheidul in Basarabia? Prin umilirea economica, sanitara, educationala a bastinasilor de etnie romana, care locuiesc majoritar in zona rurala.
El se mai manifesta, dupa 27 august 1991, si prin faptul ca nenumarate fundatii rusesti deschid locuri de munca bine platite numai pentru rusofoni („rabota dlea ruskoiazacinih”), dar mai ales prin intoxicarea informationala.
La Chisinau se editeaza zilnic principalele ziare rusesti de la Moscova cu pagini locale, apar si o multime de ziare si reviste locale rusesti, iar posturile de radio „Russkoie radio”, „Radio sanson”, Avto radio”, „Hit FM”, „Retro FM”, „Serebreannii dojdi”, „Radio na semi holmah” si multe altele nu au nici un fel de concurenta in Basarabia din cauza frecventelor bune, a dotarii tehnice exceptionale si a salariilor mari pe care le primesc jurnalistii.
Chiar sa vrei sa scapi de televiziunile ruse, multe cu studiouri chisinauene (in care isi monteza reportajele si jurnalistii de la Bucuresti), nu poti. Sunt bine dotate, au reporteri, analisti, realizatori si formatori de opinie profesionali, transmit fluxuri foarte bune de stiri, inclusiv reportaje on-line din cele mai instabile puncte ale Pamantului. si, desigur, multe filme, dar nu titrate, ci dublate.
Omul, animal media, ce sa faca? Consuma ce e mai bun si mai pe degeaba. Consuma, asadar, si multa romanofobie ruseasca, injectata direct in subconstient. Dar cum se manifesta mesianismul ortodox rusesc?
Raspunsul il gasim intr-un citat dintr-un articol aparut zilele astea la Chisinau in media promoscovita: „…sub o forma de confederatie libera a tarilor ortodoxe (din care ar face parte si o Romanie reintregita!) in frunte cu tarul Rusiei…”.
Paranteza cu „Romania intregita”, la care trebuie sa adaugam sintagmele „teritoriul Moldovei” si „mitropolitul Romaniei”, folosite recent de Alexei al II-lea intr-un interviu, antifiletismul (adica lupta contra bisericilor ortodoxe etnice), cat si insistenta cu care este mediatizat termenul „Moldova” de catre polit-tehnologii rusi, arata ca scenariul „confederatiei libere de tari ortodoxe in frunte cu tarul Rusiei”, desi e vechi, e pus anume acum pe rol.
Nu trebuie sa ne mire, asadar, insistenta cu care ideologii lui Vladimir Voronin (Mark Tcaciuc, Victor Stepaniuc, Oleg Reidman) propaga idea Moldovei Mari, a Moldovei Istorice care nu apartine Romaniei, a „dependentei totale a economiei moldovenesti de piata rusa” (nu doar de cea energetica) si a dominatiei infumurate, ignorante, violente a moldovenismului prorusesc asupra romanismului proocidental.
Sa tinem cont de faptul ca actualmente in Basarabia, cu 3,5 milioane de vorbitori de limba romana, nu se vinde nici un ziar romanesc, nici o revista (macar culturala) romaneasca, ca nu exista nici un magazin de carte romaneasca (iar cea ruseasca ajunge pentru 10 milioane de oameni) sau de CD romanesc, cum se apara saracul roman din Basarabia contra acestei invazii naucitoare de gazeta, carte, revista, radio, televiziune, CD ruseasc? Se apara si el cum poate. Se apara singur.
Se apara cu firea lui romaneasca. Se apara cu traditia lui romaneasca, cu hora, cu doina, cu arhitectura „casniciei lui sedentare” (A. Russo), Stefan cel Mare, cu Eminescu si cu „Tatal nostru”. Se apara cu limba lui cea romana.
Ce ii mai ramane sa faca? Taranii romani vorbesc la Piata Centrala din Chisinau cu „domnule”, „doamna”, in timp ce rusii (si ucrainenii, evreii, gagauzii, bulgarii, adica rusofonii) folosesc in adresare termenii ridicoli, umilitori ai epocii sovietice „mujcina”, „jenscina”, „devusca”. Romanul spune: „Nu Va suparati, doamna, cat costa ceapa?”. Rusul „Po ciom luk?”
Dar cel mai important criteriu al „nationalismului romanesc” din Basarabia este faptul ca absolut toti romanii vorbesc perfect limba rusa, iar rusii, practic toti, desi traiesc in Basarabia de zeci de ani, nu vor sa invete nici macar „buna ziua”.
Si ei, rusii, marea majoritate veniti in Basarabia dupa 1945 pe roluri de comisari, ofiteri NKVD si functionari de toate nivelele, reprezinta doar 6 la suta in structura demografica a Basarabiei, primesc cele mai mari pensii si au dreptul la cea mai solida protectie sociala.
Si mai interesant este faptul ca si rusii de la Moscova (in special politrucii din massmedia, chiar si cei, democrati) din 1989 incoace nu au mai vorbit de bine romanii din Basarabia. Numai de rau.
Daca e sa ne luam dupa massmedia rusa, apoi romanii sunt cel mai inapoiat popor de pe Pamant. Tonul discursului oficial si neoficial rusesc este atat de urat, incat presa de la Chisinau s-a intrebat de nenumarate ori: „De ce urasc rusii atat de tare poporul roman?”
Recent, pana si un site prorusesc din Basarabia a pus (cu bataie lunga) intrebarea cu privire la „romanofobia ruseasca”. Ar fi bine sa-si puna aceasta intrebare si generalii din politica romaneasca.
Pe 21 martie 2006 massmedia rusa (www.kreml.org) a lansat un nou proiect pentru Basarabia – „Novaia Moldova”. Acest proiect scoate completamente Basarabia din contextul ei european si romanesc, asa de parca ar fi vorba de o enclava rusa din sud-estul Europei, orienteaza devenirea Republicii Moldova spre indepartarea de UE si NATO (Romania nici nu este pomenita) si spre dependenta totala a Basarabiei de piata energetica rusa si ofertele de pe piata muncii din Rusia. Este un necrutator proiect rasist, indreptat contra etniei majoritare din RM (de 80%), impotriva pacii si stabilitatii europene.
Fiindca, cum am aratat si in alta parte, zona de contact a Europei cu „pusta rusa” si Orientul inca multa vreme va destabiliza situatia social-politica in Europa daca nu se va stabiliza hotarul ei de sud-est, care acum trece tocmai prin Basarabia cea romaneasca.
Acest hotar (practic o jumatate din distanta dintre Marea Baltica si cea Neagra) are doar o singura sansa pentru a fi bine intarit: reunificarea neconditionata a Basarabiei cu Romania in baza votului Sfatului tarii din 27 martie 1918, a Tratatului de la Paris din 28 octombrie, 1920 si a votului Senatului SUA din 28 iunie 1991.
O fi, asadar, nationalist poporul roman din Basarabia, dar atata timp cat anume acest popor sta pe linia intai a hotarului civilizatiei europene, nationalismul lui este, de facto, manifestare culturala europeana, bun simt european, reduta intarita europeana. Iar daca Europa nu vede acest lucru, in ce se transforma Basarabia? In lacrima de sange a Romaniei.
ANDREI VARTIC
Basarabia literara.md
Sursa:
[1] cersipamantromanesc.wordpress.comRO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri