Mielul turbat

În copilărie, ascultam cu plăcere, la Radio, o comedie scrisă de Aurel Baranga: „Mielul turbat”. În rolul principal, Grigore Vasiliu-Birlic. Era vorba de un modest salariat care, peste noapte, se transformă şi capătă un curaj fenomenal, acuzînd incompetenţa, duplicitatea şi impostura unor şefi.

Mare curaj, pe vremea aceea. Mai tîrziu, aveam să aflu şi de existenţa unei expresii, într-un Letopiseţ din anii 1600: timpurile şi oamenii se sălbăticiseră într-un asemenea hal încît muşca pînă şi oaia! L-am cunoscut bine pe Aurel Baranga, un evreu pămîntean cu mult talent şi bun-simţ. I-am fost prezentat în 1970, în redacţia revistei „Teatru”, de Radu Popescu.

Mielul turbat

În 1972, i-am făcut o cronică la o altă piesă de valoare, „Interesul general”, cu Octavian Cotescu în rolul principal. Aveam şi o scrisoare de la el, dar s-a rătăcit prin redacţia Teatrului Radiofonic, poate în arhiva dramaturgului Virgil Stoenescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Dar, nu acesta e subiectul articolului de faţă. Mă uit la acest Florian Coldea, mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred: un personaj inventat de Traian Băsescu a ajuns să sară la gîtul creatorului său! E ca şi cum Pinocchio îl muşcă de beregată pe meşterul Geppetto. Numitul Coldea vine din judeţul Arad, fiind copchil de tractorist. La Arad, el a fost coleg la Politehnică, timp de 2 ani, cu Gh. Falcă.

Ulterior, s-a înscris la Psihologie. Dar prin Falcă a ajuns în anturajul lui Băsescu, naşul primarului Aradului. Aşa după cum se ştie, maiorul Coldea a fost ales de Matroz pentru misiunea secretă şi extrem de dubioasă de a duce valiza cu milioane de dolari aşa-zişilor răpitori din Bagdad.

Încă de atunci am avertizat că avem de-a face cu o cacealma, clocită de noul chiriaş de la Cotroceni cu două scopuri: 1) să arate lumii întregi cum se războieşte el cu terorismul; 2) să pună mîna pe averea lui Omar Hayssam. Pentru a-l răsplăti, dar şi pentru a-i închide gura, Băsescu l-a tot avansat pe Coldea, pînă cînd l-a făcut din maior – general locotenent! În numai cîţiva ani. Şi atunci, cum să nu i se urce la cap fudulului bănăţean?

Cum să nu se creadă el James Bond, cu atîtea stele pe umăr şi cu o ţinută studiat-marţială? A dat de bani, dar şi de femei. Una dintre ele a fost Laura Codruţa Kövesi. Colaborarea lor a început în pat. Lîngă pat, era un dulap, de care avea să pomenească Elena Udrea: din ce în ce mai plin de schelete (aşa se zice corect, nu scheleţi).

Abia acum îmi dau seama că George Cristian Maior era un pui de găină în gheara acestui uliu rapace, Coldea. Bietul Maior a tot compilat şi prefaţat cărţi, interviuri la tot felul de publicaţii şi televiziuni, despre felul cum a informat SRI-ul cu privire la pericolul terorist – dar instituţia era condusă, în realitate, de vicleanul Coldea. Care n-ar fi avut nici o putere dacă nu îl susţinea Băsescu.

Dar, ce ţi-e cu oamenii ăştia… Nici nu simţi cînd te trădează. Imediat cum Băsescu a pierdut Puterea – Coldea s-a răsucit cu 180 de grade şi i-a sărit în spate. Într-o primă fază, a atacat-o pe femeia vieţii lui, Elena Udrea. Într-o a doua fază (începînd chiar de azi, luni) Coldea şi Kövesi vor proceda la hărţuirea şi arestarea oamenilor apropiaţi de Nimfa din Pleşcoi, mai ales a acelora care au primit contracte pe cînd aceasta era ministru. În faza a treia, Elena Udrea va fi arestată.

În fine, în faza a patra, Traian Băsescu va fi pus sub acuzaţie de Parchetul Militar. Repet: toată această cascadă de mizerii e gîndită de doi indivizi pe care Băsescu i-a scos din anonimat şi i-a făcut înalţi demnitari ai Statului.

De cealaltă parte, nici perechea Traian Băsescu-Elena Udrea nu stă cu mîinile-n sîn. Are, şi ea, mormane de dovezi împotriva celor doi foşti amanţi. În mod normal, după acuzaţiile care le-au fost aduse, atît Coldea, cît şi Kövesi ar trebui să plece din funcţie. Ei nu pot fi imparţiali. Nu au cum.

Dar îi debarcă individul care răspunde la numele de Klaus Iohannis? A doua zi îl vom găsi spînzurat şi pe el. De ce? El nu are schelete în dulap – el e chiar scheletul suprem! Mai ales Coldea e responsabil de uriaşa fraudă săvîrşită la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

El a pus motoarele principalului Serviciu Secret să duduie din plin şi să-l umfle pe acest obscur sas din Sibiu, plin de bube penale, pînă l-a făcut (ce oroare!) şef al Statului Român. Este prima oară, în Istoria României moderne, cînd această ţară e condusă de un Neica Nimeni. Cît de dement poate fi acest Coldea, să îşi bată joc de Istoria României? Şi cît timp crede el că poate dura farsa asta stupidă?

Mă uit, cu durere, la tot acest spectacol de canibali. De la cine au tot furat procente Coldea, Ştefureac, Ghiţă la alegerile din ultimii ani? De la mine şi de la PRM. Dovada? Sumele mari de bani, pe care le-a dat Dorin Cocoş lui Florian Coldea, pentru un institut de sondare. Dar în ce ţară din lume sondajele de opinie sînt făcute de un Serviciu Secret? Nicăieri! Numai la noi, în ţigănia Europei. O sfătuiesc pe Elena Udrea să spună tot ce ştie. Indiferent ce se va întîmpla.

Măcar se va răcori sufleteşte şi buboiul neruşinatelor fraude electorale se va sparge. Toate aceste alegeri trebuie anulate. Ele nu reprezintă voinţa Poporului Român, ci sînt efectul minţilor bolnave ale unor golani. Acum am confirmarea a ceea ce am scris, de ani de zile: Ţara a încăput pe mîna golanilor. Cine ne apără de interlopii ăştia? Ce a păzit Comisia Parlamentară de Control al Activităţii SRI? Exact ce a păzit aceeaşi Comisie în anii ’90, cînd era condusă de Vasile Văcaru, care era şantajat de Virgil Măgureanu.

Astăzi, unul e în pămînt şi celălalt e scos din priză, dar de uriaşa lui avere nu îndrăzneşte nimeni să se lege. Între timp, practicile necinstite ale SRI s-au perfecţionat. În anii ’90, PRM a intrat în Parlament. Acum, nu mai e lăsat. Nu vrea Coldea, care întreţine impresia că nu ne lasă CIA.

Dar această CIA îl lasă pe el să transforme principalul Serviciu Secret al unei ţări membre NATO într-o grupare a crimei organizate? Ştie stăpînul României, Harry Giknavorian, ce bombă cu rahat ticăie în aceste zile în ţara asta şi va exploda, în toate direcţiile?

Am marea satisfacţie să fie confirmate toate acuzaţiile aduse de mine. Toţi sînt vinovaţi. Acum încearcă să-şi salveze pielea. Nu vor reuşi. Deja li se văd scheletele. Care nu mai sînt în dulap, sînt la televizor, zi de zi, seară de seară. Şi Poporul? Ce face Poporul? Scuipă în sîn şi îşi face cruce. Dacă Elena Udrea ajunge după gratii, îi va trage după ea şi pe cei care o vînează acum. Cine ar fi bănuit că se va ajunge aici? Şi e abia începutul.

                                                                                              CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 1 februarie 2015

Mielul turbat (Teatru radiofonic) - comedie
Mielul turbat (Teatru radiofonic) – comedie

Sursa:

[1] justitiarul.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC

mie feb. 4 , 2015
S-au scris sute de lucrări despre adevărul istoric în chestiunea Basarabiei. Aproape toate cărţile, documentele, sursele şi vestigiile dovedesc faptul că Basarabia este o ţară pur şi profund românească din punct de vedere istoric, naţional şi teritorial. Acesta este adevărul istoric în problema basarabeană, argumentat pe baza izvoarelor, chiar şi […]
UNIREA, LA ANUL!, sursa foto: cubreacov.wordpress.com

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News