RSS

Aurelian Pavelescu: "Augustin La…

Aurelian Pavelescu: "…

Se reduce numărul de parlamentar…

Se reduce numărul de …

Cum se combate separatismul în C…

Cum se combate separa…

Inițiativă atipică: un liberal d…

Inițiativă atipică: u…

Se munceste intens la excluderea…

Se munceste intens la…

Patron de restaurant din Târgu M…

Patron de restaurant …

S-a ajuns mult prea departe! Rez…

S-a ajuns mult prea d…

Ion Cristoiu: "Augustin Lazăr tr…

Ion Cristoiu: "August…

Nu e puțin ciudat că un personaj…

Nu e puțin ciudat că …

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

POVESTEA DÂRZULUI DOMN AL MOLDOVEI, IOAN NICOARĂ POTCOAVĂ

Print Friendly, PDF & Email

Singurul portret cunoscut al lui Nicoara Potcoava,domnul Moldovei, aflat intr-un  album polonez din sec. 17

Cunoscut publicului larg, mai ales din paginile romanului sadovenian ce-i poartă numele, Ioan Nicoară Potcoavă a fost cel mai dârz dintre fraţii vestitului Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între 1572-1574), însă, se pare, doar după mamă (care provenea dintr-o familie de origine armenească numită Serpega), căci nu avem certitudinea că Ştefăniţă Vodă (1517-1527), al cărui fiu nelegitim era bravul său frate, i-ar fi fost tată şi lui.

POVESTEA DÂRZULUI DOMN AL MOLDOVEI, IOAN NICOARĂ POTCOAVĂ

În ceea ce priveşte înrudirea sa cu învingătorul de la Jilişte , ea este confirmată de mai multe izvoare istorice, printre care se remarcă cronica polonă redactată de Martin (Joachim) Bielski, în care se afirmă că „era Ioan Potcoavă dintre cazacii zaporojeni, frate natural (după cum îl numeau unii) al răposatului Ioan voievod al Moldovei”, şi cea ucraineană, ce precizează că, în 1577, „se afla între cazacii zaporojeni fratele bun al domnului Moldovei Ivan, martirizat de turci, Ioan Potcoavă”

De altfel, peste Nistru el era considerat, de cei mai mulţi, drept „Podkowa Iwaniae frater”, adică „Potcoavă fratele lui Ivan”. De asemenea, şi în documentele diplomatice ale epocii, Ioan Nicoară este prezentat ca fiind fratele lui Ion Vodă cel Viteaz („Iwonia Bruder”).

Cunoscut, în Ucraina (unde şi-a petrecut, printre cazacii zaporojeni, cea mai mare parte din viaţă), ca Ivan (sau Ivasenko) Serpeaha, zis „Pidkova” („Potcoavă”, în limba ucraineană), el a avut ca nume armenesc de botez pe acela de Carabied sau Garabet (dar şi un prenume românesc şi anume binecunoscutul Nicoară), iar când va ajunge pe tronul statului moldav şi-l va lua pe cel voievodal de Ioan.

Deşi a stat pe tronul Muşatinilor doar o scurtă perioadă de timp (din 23 noiembrie şi până după 28 decembrie 1577), datorită puternicei sale personalităţi, el a intrat, demult, în conştiinţa şi istoria neamului românesc, ca un voievod de seamă.

Aşa cum îl descria Laureo, legatul papei în regatul Poloniei, la preluarea domniei, Ioan Nicoară Potcoavă era „de vârstă între treizecişicinci şi patruzeci de ani (deci se născuse prin 1537 – n.n. T.C.), blond, frumos” şi purta „cum e obiceiul voievozilor moldoveni, o barbă foarte lungă”.

De asemenea, tot înaltul prelat catolic consemnează faptul că i se spunea „Potcoavă (Podkowa) care în polonă înseamnă potcoavă, fiind atât de voinic, încât cu mâinile rupe o potcoavă”.

Această poreclă (sub care apare, după cum s-a văzut mai sus, atât în limba română, cât şi în ucraineană şi polonă) şi-o datorează extraordinarei sale puteri, graţie căreia era în stare să îndoaie sau chiar să rupă în mâini o potcoavă de fier, după cum ne informează şi Grigore Ureche, din letopiseţul căruia aflăm că era supranumit astfel, „pentru că au fost rumpând potcoavele” (sau chiar un călător străin care nota în însemnările sale faptul că Ioan Nicoară „sfărâma fără nici o greutate potcoavele”).

Forţa-i supraomenească îi este recunoscută, de asemenea, şi în cronica ucraineană, care consideră că „pe acest Ioan, cazacii zaporojeni îl numiră Potcoavă, deoarece el îndoia cu puterea lui potcoave de cai, în faţa lor”, şi în cea polonă, a lui Bielski, din care aflăm că „fiindcă rupea potcoave, l-au poreclit Potcoavă”.

Despre activitatea lui, de dinaintea urcării pe tron nu avem informaţii, însă tradiţia populară ucraineană îi pune pe seamă faptul că a condus numeroase incursiuni ale cazacilor peste Nipru, împotriva otomanilor. Totodată, Hovhanes, protopopul armean din Cameniţa, ne informează că „Ioan Potcoavă mai fusese o dată prin Valahia de unde mersese în Ungaria, de acolo plecase în Polonia unde locuia pe lângă notabili”, fiind considerat, la Cracovia, „de neam polon”.

Bucurându-se de sprijinul cazacilor zaporojeni (care-l slujiseră cu credinţă şi pe Ion Vodă), Nicoară Potcoavă întreprinde, în august-septembrie 1577, o expediţie în Moldova, cu scopul preluării domniei. Datorită efectivelor reduse de care dispunea (doar 330 de oşteni conduşi de hatmanul cazac Şah – unele surse vorbesc de căpetenia cazacă Copeţki – şi moldoveanul Ţopa), acţiunea sa va eşua, aspect consemnat de Grigore Ureche (la el, în loc de Ţopa apare Cepla) şi Nicolae Costin în cronicile lor.

În curând, însă (la 11 noiembrie 1577), temerarul prinţ, bucurându-se de susţinerea unor boieri din ţară, nemulţumiţi de politica fiscală promovată de Petru Şchiopul (domnitorul Moldovei între 1574-1577; 1578-1579 şi 1582-1591), care, se pare, i-au trimis, în secret, scrisori „poftindu-l să vie la moşie-şi, pe urma frăţâne-său, lui Ion Vodă, lui să cuvine domniia ţării”, dar şi de ajutorul unor magnaţi poloni (cum ar fi castelanul de Bar), pătrunde în Moldova, pe la Soroca, cu o oaste alcătuită din 600 de cazaci zaporojeni, condusă de hatmanul Şah, înfrângând oastea rivalului său (ce era alcătuită dintr-un număr de slujitori, câteva tunuri şi 500 de beşlii turci).

În aceste condiţii, Petru Şchiopul se refugiază în Muntenia, unde domnea deja, sub regenţa mamei sale, nepotul lui de frate, Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583 şi 1585-1591), iar Nicoară pătrunde, în Iaşi, la 18 noiembrie 1577, încoronându-se ca domnitor al statului românesc est-carpatin, la 23 noiembrie 1577 („şi-au apucat scaunul, noiemvrie 23 de zile”).

Succesul şi l-a datorat, în mare măsură, simpatiei pe care i-o nutrea poporul de rând, oştirea lui fiind bine primită pe tot parcursul marşului întreprins spre Iaşi, fapt confirmat şi într-o scrisoare, datată 16 ianuarie 1578 şi adresată lui Rudolf al II-lea de Habsburg (rege al Ungariei Apusene, între 1572-1608, rege al Boemiei, între 1575-1611, iar, din 1576 până în 1612, şi împărat al Germaniei), din care aflăm că Ioan Nicoară Potcoavă a devenit domn al Moldovei prin voinţa ţării.

La 29 noiembrie 1577, Potcoavă le scria saşilor din Bistriţa că a luat domnia, intitulându-se, în epistola respectivă, „Ioan din mila lui Dumnezeu, principe al Ţării Moldovei, domn şi adevărat moştenitor”. Pentru a solicita steag de domnie de la Înalta Poartă, el trimite o solie, la Istanbul (făgăduind mărirea haraciului), însă aceasta este capturată pe drum şi nu va ajunge la destinaţie.

Primele măsuri, pe care le-a luat noul domn, au constat în eliberarea celor întemniţaţi pe nedrept, precum şi în numirea unor boieri devotaţi lui într-o serie de dregătorii.

La 27 decembrie 1577, la Docolina, pe Prut, îl înfrânge, iarăşi, pe Petru Şchiopul (care, însoţit de trupe turceşti şi muntene, se întorsese din Muntenia, îndreptându-se spre Iaşi), aceasta datorându-se, în mare măsură, unei neinspirate iniţiative tactice a rivalului său şi anume aşezarea în faţa oştirii acestuia, drept scut, a vitelor (ca elefanţii în oastea lui Pyrrhus, regele Epirului, în Antichitate), ce serveau la aprovizionare, sperând că oastea lui Nicoară îşi va irosi muniţia trăgând în animale. („Văzând cazacii pre turci că aduc nainte cirezi de vaci, ca să stâmpere armele în dobitoace n-au vrut cazacii să săgeate de diparte ce odată au slobozitu focul şi în oameni şi în dobitoace.

Ci dobitoacile mai multă zăhăială făciia turcilor decât cazacilor, că de trăsnite fugiia înapoi. Şi dădu războiul vitejaşte, după multă nevoinţă a cazacilor iată al doilea rându pierdu războiul Pătru vodă şi iarşi rămasă izbânda la cazaci”).

Monumentul ridicat domnului moldovean Ioan Potcoava la Lvov,actualmente in Ucraina

Monumentul ridicat domnului moldovean Ioan Potcoava la Lvov,actualmente in Ucraina

Monumentul ridicat domnului moldovean la Lvov,actualmente in Ucraina

Cu toate că a obţinut o victorie strălucită, Nicoară este nevoit, totuşi, să părăsească ţara, atunci când află că sultanul Murad al III-lea (1574-1595) nu-l confirmase ca domn, ba mai mult poruncise vasalilor săi, Christofor Bathory, voievodul Transilvaniei (1576-1581) şi lui Mihnea al II-lea, domnitorul Munteniei, să se alăture trupelor turceşti, ce porniseră, deja, asupră-i cu intenţia declarată de a-l alunga din scaunul domnesc al Moldovei.

Dispunând doar de 400 de cazaci, Ioan Nicoară Potcoavă hotărăşte, la finele anului 1577, să se refugieze la Pragurile Niprului, în ţinutul zaporojenilor, însă, din cauza zăpezilor mari (datorită cărora nu putea să se deplaseze prin stepă, spre Zaporoje), pătrunde în Podolia. (Între timp, la 1 ianuarie 1578, Petru Şchiopul revine în scaunul domnesc de la Iaşi).

Sfătuit şi de Ştefan Bathory, regele Poloniei (1575-1586), să se refugieze pe teritoriul statului său, Nicoară este, însă, atras prin vicle-şug într-o cursă de palatinul Podoliei, Seniawschi, şi reţinut (după o altă sursă, se pare că el s-a predat palatinului de Bratslav în schimbul promisiunii că avea să fie iertat de rege pentru tulburarea raporturilor cu otomanii).

La începutul lunii februarie a anului 1578, magnatul polon îl trimite la Varşovia, unde ajunge, pe 11 februarie, fiind înfăţişat lui Ştefan Bathory, care (primind, la 1 februarie 1578, o solie din partea lui Petru Şchiopul, prin intermediul căreia acesta îi solicita să-l ucidă) porunceşte să fie arestat şi pus în lanţuri sub paza strictă a mercenarilor săi unguri.

Deşi a intenţionat să-l execute imediat, ştiind că Potcoavă era simpatizat de nobilimea polonă, s-a abţinut de la aceasta. Totuşi, în aprilie 1578, îl va transfera la o închisoare de maximă securitate, aflată în cetatea Rawa, din ţinutul Mazoviei.

De aici este adus, în 6 iunie 1578, la Liow, unde va fi judecat şi condamnat la moarte prin decapitare, chipurile, „pentru stricarea păcii cu turcii”4 de către J. Chotkiewicz, castelan de Vilna şi mareşal al Marelui Cnezat lituanian (deşi acesta nu fusese de acord), la insistenţele regelui Ştefan Bathory şi ale marelui cancelar Jan Zamoyski, care, la rându-le, erau presaţi de ceauşul turc, trimis, la începutul lunii iunie 1578, de Înalta Poartă, la Liow, pentru a cere condamnarea fostului domn.

Atât de imperios necesară era dispariţia acestuia, pentru Imperiul Otoman, încât marele vizir, de atunci, Mehmed Sökölu şi însuşi sultanul Murad al III-lea (printr-o serie de scrisori cu caracter ultimativ) solicitau extrădarea sau executarea imediată a lui Potcoavă. La aceştia se adăuga şi Petru Şchiopul, care, mai practic, face daruri bogate regelui polon (constând în 50 de boi, 4 butoaie cu vin, 2 butii cu peşte sărat şi un cal de rasă), pentru atingerea aceluiaşi scop.

Graba cu care s-a înfăptuit această injustiţie a fost determinată şi de teama pricinuită de apariţia pe scena politică moldoveană a lui Alexandru (un alt frate al martirului de la Roşcani), care, la 9 februarie 1578, ocupase Iaşul.

Ulterior, acesta, atacat de un duşman superior numeric (oştile otomane şi ardelene), este grav rănit, la Iezerul Ciurbeştilor, după ce, în noaptea de 12 spre 13 martie 1578, folosindu-se de o stratagemă, părăsise capitala Moldovei, ce era asediată de trupele turco-ardelene. (Căzând în captivitate, el se va stinge din viaţă în drum spre Istanbul).

Execuţia a avut loc, în după-amiaza zilei de 16 iunie 1578, la ora 14, în marea piaţă centrală a Liowului, înaintea primăriei, ocupată de 400 de haiduci înarmaţi până în dinţi (pentru a evita eventualele mişcări de stradă), în prezenţa a mii de orăşeni şi locuitori din împrejurimi, care s-au arătat indignaţi de laşitatea suveranului lor şi impresionaţi de bărbăţia osânditului.

Regele Ştefan Bathory (care venise şi el la Liow), speriat de o eventuală revoltă şi nedorind să-i fie afectată imaginea prin participarea sa la execuţie, va pleca, în dimineaţa zilei respective, la vânătoare. (La sumbrul spectacol vor asista, totuşi, dregătorul otoman, trimis de sultan, şi reprezentantul lui Petru Şchiopul).

Adus la locul unde urma să fie dat morţii, nelegat, cu mâinile libere (drept acordat lui de instanţa de judecată, odată cu pronunţarea pedepsei), după ce i se va citi sentinţa, se va adresa cu demnitate şi curaj asistenţei.

Într-o scrisoare expediată, din Cracovia, la 12 iulie 1578, de către florentinul Filippo Talducci şi adresată de acesta stăpânului său, contele Gianbattista Concini della Penna, este redată cuvântarea ţinută pe eşafod de nobilul principe valah: „Sunt osândit la moarte, dar nu ştiu pentru ce, fiindcă nu cunosc să fi săvârşit în viaţa mea o faptă pentru care ar trebui să sfârşesc astfel. Ştiu bine că am luptat întotdeauna bărbăteşte şi cavalereşte – cu cinste împotriva duşmanilor creştinătăţii.

Nu cunosc nici un alt motiv, dar dacă eu sunt condamnat la moarte pentru că turcii, cu plată, au cerut regelui vostru, supusul său, să facă acest lucru şi regele a poruncit călăului să ducă treaba la bun sfârşit, pentru mine n-are nici o însemnătate.

Dar, ţineţi minte că nu va trece mult timp şi cel care mă ucide azi pe mine v-ar putea ucide şi pe voi şi că făpturile voastre, capetele voastre şi cele ale regilor voştri vor fi duse la Constantinopol de îndată ce cel care plăteşte o va cere”.

De departe, cea mai detaliată prezentare a tragicului sfârşit al neînfricatului voievod român, epistola lui Talducci nu este, totuşi, singura, căci, încă din 17 iunie 1578 (deci, a doua zi după executarea sa), din Liow (ulterior şi din alte oraşe poloneze), au fost expediate către ţările apusene, sub forma unor rapoarte, o mulţime de relatări, care vor adeveri şi chiar întregi informaţiile transmise de cetăţeanul Florenţei, prin aceasta lumea luând la cunoştinţă despre condiţiile în care a pierit încă un vajnic apărător al creştinătăţii.

În misiva sa, Talducci evidenţiază faptul că a fost vorba de un act de mare nedreptate, înfăptuit din ordinul regelui Ştefan Bathory, ce a stârnit un puternic resentiment în rândurile asistenţei, mai ales că Nicoară Potcoavă şi-a primit moartea „cu mare stăpânire de sine”.

Adevărurile rostite de vrednicul frate al lui Ion Vodă au trezit în inimile poporului şi chiar în ale mercenarilor (în ochii cărora trecea drept un mare viteaz) mânia faţă de cei ce-l osândiseră.

După ce capul i-a căzut retezat de securea călăului, iar acesta, după obiceiul vremii, l-a arătat mulţimii pentru a proba că „se făcuse” dreptate, în rândurile acesteia a răbufnit cu violenţă un murmur de nemulţumire, durere şi revoltă, încât gărzile au împiedicat cu greu izbucnirea unei răzmeriţe.

În ceea ce priveşte rămăşiţele sale pământeşti, se presupune că ele au fost transportate şi depuse (după ce, în prealabil, oamenii săi i-au spălat trupul „cosându-i capul la loc” cu mătase şi l-au aşezat într-o ladă veche pe care şi-o pregătise singur) „într-o mănăstire ucraineană din vecinătate”, unde „l-au îngropat apoi cu cinste mare” (este vorba de biserica ortodoxă cu hramul „Adormirii Sfintei Fecioare Maria”, din Liow, care, la acea dată, era în ruine, căci fusese incendiată în 1571). Filippo Talducci consemnează, la rându-i, în raportul său că, după potolirea spiritelor, apropiaţilor lui Potcoavă li s-a permis să depună corpul şi capul acestuia în biserica amintită.

De altfel, la 22 iunie 1578, cei cinci slujitori ai fostului domnitor moldovean, ce asistaseră la executarea sa, vor depune mărturie, printr-un document semnat de ei, că stăpânul lor a dăruit în veşnică stăpânire (după ce a fost pronunţată sentinţa şi înainte de a fi pusă în aplicare), prin intermediul judecătorului său Chotkiewicz, preotului Ioan, parohul bisericii ortodoxe din Liow, două veşminte cusute cu fir de aur, având 15 nasturi de argint aurit, pentru a fi înmormântat acolo.

Se pare că, pe la 1591, când vor începe lucrările pentru rezidirea bisericii pomenite mai sus (la care, într-o primă fază, va contribui şi Petru Şchiopul) osemintele lui Ioan Nicoară Potcoavă vor fi mutate de cazaci la mănăstirea Kanev, însemnat centru cultural-religios căzăcesc din epoca respectivă.

Peste aproape trei decenii, de la moartea sa, la Gdansk (important oraş şi port polonez de la Marea Baltică), oficialităţile locale au ridicat în faţa Arsenalului (una dintre cele mai frumoase clădiri din această mare urbe, adevărată capodoperă arhitecturală a Renaşterii flamande) o statuie ce înfăţişa un luptător moldav, la picioarele căruia a fost aşezat capul său sculptat în piatră.

Prin gestul lor, polonezii au cinstit, astfel, memoria bravului voievod, demonstrând cu claritate regretul faţă de reprobabila faptă comisă, la Liow.

Astăzi, o mică piaţă, din zona centrală a Liowului (posibil chiar cea în care s-a derulat execuţia sa), poartă numele de „Ivan Pidkova”, iar personalitatea şi faptele lui Ioan Nicoară Potcoavă s-au impus cu tărie (de secole) atât în folclorul cât şi în literatura cultă ucraineană şi românească.

 

Autor: Prof. Tiberiu Ciobanu

POVESTEA DÂRZULUI DOMN AL MOLDOVEI, IOAN NICOARĂ POTCOAVĂ

POVESTEA DÂRZULUI DOMN AL MOLDOVEI, IOAN NICOARĂ POTCOAVĂ

Sursa:

[1] istoria.md via cersipamantromanesc.wordpress.com

 


Daca ti-a placut acest articol, urmareste Glasul.info si pe FACEBOOK!



loading...

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.




Sprijină și tu financiar echipa Glasul.info
Cont in LEI: RO14BTRLRONCRT0356966001
Cont in EURO: RO61BTRLEURCRT0356966001
Cod Swift: BTRLRO22
Prin Paypal: rfbursa@gmail.com

Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

loading...

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline