Avem de aparat o Tara!

Romania nu se reduce numai la molurile monstruoase, companiile multinationale, nici macar la pamanturile si padurile cumparate de straini. In caz de razboi, Doamne fereste, nu pe acestea le aparam noi de fapt. Romania inseamna ceva mai mult. Am intrat pe Poarta Satului si am pasit alaturi de tarani in taina Dealului, acolo unde am auzit rasuflarea stramosilor din pamant cu bratele ridicate deasupra sub forma de Cruce de Cer si de Brad. Pentru lemnul si cerul acesta sfant, merita sa lupti.

Avem de aparat o Tara!

Am atins maini fragede de copii spijinite de icoane facute de alti copii, si mainile crapate de munca ale taranilor; pentru aceste maini si icoane, merita sa lupti. Pentru mormantul lui Stefan cel Sfant de la Putna, pentru Gorunul lui Horea, pentru fluierul si sabia lui Iancu Avram. Pamantul acesta nu inseamna numai productivitate agricola, românească sau nu, pamantul acesta este capul lui Mihai Viteazul, trupul lui Mircea cel Batran, Vlad Tepes, sangele lui Brancoveanu Constantin si al copiilor lui. Pentru aceasta tarana, mustind de sângele martirilor, merita sa lupti.

Cei care au murit in munti, cei care s-au jertifit in inchisori nu si-au pus prea multe intrebari, nu au filosofat pe marginea temeiului sacrificiului lor, au luptat si murit simplu si fara dileme, pentru tara, pentru sufletul ei.
Ieri am fost in Dobarlau Vale si la Manastirea Marcus cu daruri trimise de taranii din Moldova. Ne-am oprit intr-o padure pentru a face inventarul produselor trimise, grupandu-le totodata pe categorii.

Intr-o plasa am gasit morcovi, ceapa, ulei, faina si doua borcanele de zacusca… si un biletel emotionant, in care erau scrise mai multe randuri din partea familiei care a randuit pachetul. Si pentru acea casa de români merita sa lupti. Pentru femeia pe care-o iubesti, pentru copilul pe care il cresti, pentru bunicii si parintii care te-au invatat sa mergi, pentru biserica in care te rogi. Pentru România.

Si nu uitati, Ei au luptat pentru noi.