Forțat de motive de sănătate, am urmărit, din America, efortul celor 1000 de copii dragi ai națiunii române în drumul lor spre Capitala Românilor și am încercat să punctez și să-i combat pe cei care de la Chișinău sau București au blamat sau denigrat această mișcare de renaștere națională.Astăzi, am văzut cu tristețe că în centrul Capitalei s-au strâns cu chiu cu vai, doar vreo 500-1000 de bucureșteni mânați de același spirit patriotic. Puțini, extrem de puțini și mai ales extrem de grav pentru semnalul pe care Bucureștiul îl dă dușmanilor Reîntregirii.
Dar cel mai grav este că Președintele României, Klaus Iohannis, s-a ascuns la Sibiu, de unde a trimis un mesaj patetic și ambiguu celor care au avut nevoie de sprijinul Președinției, scuzându-se că nu-i poate primi pe unioniști deoarece se pregătește să plece în Spania.
Oare cum va fi întâmpinat de miile de români unioniști care muncesc pe meleaguri străine, dar care trăiesc cu sufletul în România? Se va ascunde și acolo, sau va da răspunsuri în doi peri despre „integrarea europeană„?
Spuneam în unele postări că sarcina aducerii Basarabiei acasă cade doar pe umerii tinerei generații, a minunaților membri ai „Tinerilor Moldovei” și ai „Acțiunii 2012„, tineri caAnatol Ursu, George Simion, Mădălina Hrițuleac, Tatiana Miron, Iulian Gramațki,Dorin Dusciac și mulți, mulți alții.
Câtă deosebire de patriotism între aceștia și întreaga clasă politică românească, de la Președinte, la parlamentari și până la ultimul politician care și-a dovedit incapacitatea de a conduce poporul român spre împlinirea dezideratului național pe care adevărații bărbați politici ai neamului au reușit să-l împlinească în 1918.
Fugind de responsabilitatea față de destinul neamului românesc prin diverse tertipuri politice, aș adresa o simplă întrebare politicienilor României: ”Când veți decupla interesul vostru politic meschin de interesul național primordial, pentru a vă servi cu adevărat poporul?”
Iar alături de tineri, „bătrânii” au datoria să le stea alături și să-i sprijine, poate cu mai puțină energie, dar cu o vorbă, cu un sfat, cu presiune pe plan intern sau extern asupra societății civile și politice.
După acest 12 Iulie, nu pot să spun decât un uriaș „Bravo!” minunatului tineret care s-a implicat cu atâta dragoste și patriotism acestei cauze a românilor, dar și „Rușine, mare rușine!” pentru cei care au tratat cu nepăsare sau dispreț încercarea curajoasă și disperată a basarabenilor pentru refacerea integrității naționale.
Mircea POPESCU, 12 iulie 2015
NOTA:
Dupa publicarea articolului, George Simion mi-a trimis o legatura la un film facut in timpul marsului spre Cotroceni. Intr-adevar, acolo apare o mare multime de bucuresteni, lucru care contrazice manipularile mass-mediei scrise sau televizate.
Aceasta imi dovedeste, aici la mare distanta, ca eforturile extraordinare ale „Actiunii 2012″ sunt minimalizate de presa si televiziunile aservite politicului, care ar trebui sa fie in primul rand al formarii corecte a opiniilor romanilor.
Odata in plus, raman mari semne de intrebare legate de atitudinea politicului, inclusiv a Presedintelui Romaniei, fata de sprijinirea actiunilor unioniste.
Sursa: ioncoja.ro
Foto: Basarabia E România Iași
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri