Pantelimon Halippa: “Despre nationalitate”

8 februarie 1917, Chisinau, Articolul “Despre nationalitate”, semnat de P. Cubolteanu (pseudonim al lui Pantelimon Halippa)

Unul din temeiurile vietii oamenilor pe pamant este nationalitatea sau neamul din care fac ei parte. Prin cuvantul de natie sau neam se intelege un numar mare de oameni de acelasi sange, asezati pe un pamant anume, avand acelasi grai, pe care ei l-au alcatuit, acelasi trecut, mai mult sau mai putin aceleasi interese in timpul de azi si aceleasi nazuinte in viitor.

Noi, moldovenii din Basarabia, suntem de nationalitate romaneasca, adica suntem din neamul romanesc, care alcatuieste un popor numeros de vreo 15 milioane de suflete, ce locuieste pe intinderea mare de pamant dintre raurile Tisa, Nistru si Dunarea si Marea Neagra. Sangele, care curge in vinele noastre, este daco-roman, adica, al vechilor daci si romani, cu o mica amestecatura de sange al altor neamuri, care au trecut prin partile noastre sau cu care am venit noi in atingere in cursul veacurilor.

Si sangele, si limba, si trecutul si interesele de azi si de maine – intr-un cuvant, totul, ne deosebeste de neamurile care ne inconjoara, ceea ce dovedeste ca natia noastra are menirea ei deosebita pe pamant. Astfel fiind, noi trebuie sa ne intelegem cat mai bine menirea noastra si sa ne punem pe infaptuirea visurilor noastre nationale cat mai degraba.

Din nefericire, in sanul neamului nostru nu-si prea dau seama de lucrul acesta. Paturile de sus ale neamului moldovenesc arata o nepricere vadita in ceea ce priveste menirea lor nationala, iar paturile de jos raman chiar nepasatoare fata de intrebarea ce neam sunt si trebuie sa fie. Aceasta stare de lucruri este foarte primejdioasa pentru neamul noastru, caci pune in cumpana chiar insasi fiinta lui pe pamant.

Foarte bine rosteste despre nationalitate Simion Barnutiu, un invatat roman din Transilvania din veacul trecut:

“Fara de nationalitate – zice el- nu-i slobozenie, nici lumina nicaieri, ci pretutindeni numai lanturi, intuneric si amortire. Ce este apa pentru pesti, vazduhul pentru zburatoare  si pentru toate vietuitoarele; ce este lumina pentru vedere, soarele pentru cresterea ierburilor si vorba pentru cugetare, – aceasta este nationalitatea pentru oricare popor. Intr-insa ne-am nascut, ea este mama noastra; de suntem barbati, ea ne-a crescut; de suntem slobozi, intr-insa ne miscam; de suntem vii, intr-insa vietuim; de suntem suparati, ea ne alina durerea cu cantece nationale. Prin ea vorbim astazi cu parintii nostri, care au trait inainte de mii de ani; prin ea ne vor cunoaste stranepotii si urmasii peste mii de ani.

Nationalitatea este indemnul puternic spre lucrare pentru fericirea neamului omenesc. Pe cel ce nu-l trage inima sa lucreze macar pentru slava si fericirea natiei sale, acela nu-i decat un iubitor de sine, pierdut pentru omenire, si-i pacat ca firea l-a impotmolit cu forma de om.

Nationalitatea este slobozenia noastra cea din urma si limanul scaparii noastre viitoare. De 17 sute de ani se lupta neamul roman in departata Dacie cu toate turmele popoarelor salbatice, si canga aceasta a tinut natia romana impotriva tututor valurilor, de nu s-au scufundat in prapastia pieirii cu popoarele salbatice dimpreuna…”

 

Cuvintele lui Simion Barnutiu, unul dintre cei mai mari luptatori ai neamului romanesc din Transilvania din veacul trecut, sunt atat de frumoase si atat de doveditoare…

Sursa: P. Cubolteanu, “Cuvant moldovenesc”, Chisinau, 8 februarie 1917, nr 12(212), transcriere dupa: Pantelimon Halippa – tribun al Basarabiei, Ion Constantin, Ion Negrei

[tp_product id=”194133637″ feed=”396″]