Vadim Tudor: “Pentru a scapa de omul nemtilor, Klaus Iohannis, se pregateste aducerea la carma Romaniei a omului americanilor, printul Charles”

O noua ipoteza socanta este dezvaluita de catre Corneliu Vadim Tudor. Potrivit acestei ipoteze, Klaus Iohannis ar fi iesit presedinte prin masinatiunile serviciilor secrete germane si romane, fiind sustinut  in acelasi timp si de catre unele ramuri ale masoneriei mondiale, devenind la propriu “omul nemtilor”, marioneta care apara interesele economice si geopolitice ale Germaniei in acest colt din Sud Estul Europei. Este o situatie cu care inca nu sunt deloc intru totul de acord si americanii, nemultumiti de politica de apropiere tot mai mare a Germaniei fata de Rusia.

Nu este pentru prima data cand Germania, prin Angela Merkel, pune pe primul plan propriile interese economice si geopolitice, preferand sa faca tot felul de concesii Federatiei Ruse, in detrimentul intregii Europe si a Statelor Unite ale Americii. Sunt deja notorii si scandalurile prin care s-a aflat ca americanii isi spionau “partenerii” germani, dar si negocierile secrete prin care Angela Merkel si Vladimir Putin negociau reimpartirea Estului Europei (vezi cablogramele facute publice de catre Wikileaks si Anonymous – Ex: federalizarea Republicii Moldova), aidoma reimpartirii hartii Europei facuta la mijlocul secolului trecut de catre Stalin si Hitler.

In aceste conditii, cand razboiul bate la usa, americanii si-ar dori impunerea in Romania unui om al lor de incredere, care sa le execute ordinele fara a ridica suspiciuni. Corneliu Vadim Tudor mai considera ca politica din ultima vreme a Germaniei, mult prea apropiata de cea a Rusiei , ii va face pe americani sa gaseasca un pretext pentru debarcarea lui Klaus Iohannis si instalarea printului Charles, sub numele de Carol al III-lea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Glasul.info

[poll id=”15″]
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

2 thoughts on “Vadim Tudor: “Pentru a scapa de omul nemtilor, Klaus Iohannis, se pregateste aducerea la carma Romaniei a omului americanilor, printul Charles”

  1. Nu-mi vine sa cred ca voi chiar ati crezut aberatia asta …
    1 : Acest klauN e de fapt omul americanilor,nemtilor si tuturor carora vor sa distruga tara.De ce crezi ca doar el,foarte patimas isi pune laba pe tiept cand se canta imnul ? DOAR americanii fac asa,deci asta e DOAR INCA O DOVADA,ca de fapt el e omul americanilorl.

    2 : Mizeriia de klauN e cat se poate de anti-Roman si anti-monarhist care
    “sta” pe un “post” ILEGAL SI INEXISTENT,deci sa crezi ca el ar face un
    pas pt revenirea la normalitate e mai mult decat aberant.
    3 : TOTI din “politica” actuala,de fapt DOAR UN CIRC,sunt ILEGALI SI BOLSEVICI RUSI,deci,din nou sa crezi ca vreunul ar vrea ReAfirmarea normalitatii,e penibil.
    4 : ASR Printul Charles nu e omul nimanui.Alteta Sa Regala nu face politica deci nici nu poate fi de partea cuiva
    5 : ASR Printul Charles areun respect enorm pt Majestatea Sa Regele Mihai I (PARINTELE si SINGURUL LIDER LEGAL SI MORAL al tarii,recunoscut si respectat ca atare si infara) si Casa Regala Romana,acesta fiind doar 1 motiv pt care nu ar comite o asemenea blasfemie.
    6 : ASR Printul Charles e mostenitorul tronului Regatului Unita,Monarhul a altor 16 tari si Liderul a inca 37 de tari.Chiar credeti ca isi permitesa vina ca Monarh pt Regatul Roman ? Sa fim seriosi.

    Astea sunt doar abeartii a comunistilor din “politica” pentru a incerca sa distruga reputatia,renumetele si imaginea Casei Regale Romane.Oricum nu ma mira,din moment ce nebunul s-a dat cu comunistii din psd in vara.

    Traiasca M.S. Regele Mihai I
    Traiasca Regatul Romaniei

Lasă un răspuns

Next Post

Micii comercianti si intreprinzatori romani sunt distrusi intentionat pentru a nu mai face concurenta corporatiilor si marilor lanturi de magazine

vin aug. 14 , 2015
Micii comercianti si intreprinzatori romani sunt distrusi intentionat pentru a nu mai face concurenta corporatiilor si marilor lanturi de magazine. In Romania se face tot posibilul ca intreprinzatorii sau micii comercianti romani sa dispara din mediul economic romanesc pentru a lasa locul marilor corporatii sau marilor lanturi de magazine si […]
Micii comercianti si intreprinzatori romani sunt distrusi intentionat pentru a nu mai face concurenta corporatiilor si marilor lanturi de magazine

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News