RSS

Revoluție sau lovitură de stat? …

La trei decenii după…

Comunicat de presă: Fenomenele a…

Ca în fiecare an Ser…

Laurian Stănchescu: "Scrisoare p…

Scrisoare publică ad…

Ion Coja: "Marx & Engels ne-au c…

După 1990, pe Interne…

După Bogdan Diaconu, apare o nou…

Alternativa Dreaptă s…

Gheorghe Piperea: "Marile bănci …

Tot mai multe dintre …

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

O gigantică minciuna: refugiati cu aer de turisti, de criza nici vorba, autoritati relaxate, transport asigurat. Ce se intampla de fapt?

Print Friendly, PDF & Email

O gigantică minciună: refugiați cu aer de turiști, de criză nici vorbă, autorităţi relaxate, transport asigurat. Ce se întâmplă de fapt?Cu două zile în urmă, pe 01 septembrie 2015, pe drum înapoi spre Țara din o scurtă vacanţă, m-am îmbarcat în portul Myrina în insula grecească Limnos pe ferry-boat-ul NISSOS RODOS cu destinaţia Kavala, Grecia continentală. Pe vas am găsit multe sute de persoane cu aspect caracteristic oriental care vorbeau limba arabă. Aproximativ două treimi din totalul lor erau bărbaţi între 20-30 de ani restul era constituit din femei în aceeaşi zonă de vârstă cu copii mici, câţiva bărbaţi şi femei de vârstă mijlocie.

Personalul vasului mi-a spus că s-au îmbarcat în porturile greceşti din Chios, Samos şi Mytilini (Lesvos). Personalul vasului făceau referinţă la ei ca fiind… “REFUGIAŢI”.

O gigantică minciuna: refugiati cu aer de turisti, de criza nici vorba, autoritati relaxate, transport asigurat. Ce se intampla de fapt?

Am folosit ghilimele pentru că după toţi parametrii vizibili, aceşti oameni nu se potriveau cu imaginea mea despre refugiaţi. După ce am studiat ani şi mii de pagini de descrieri a catastrofelor cu care s-a confruntat Poporul Român ca urmare a agresiunilor din istoria să recentă, mi-am format şi eu o imagine anume pentru termenul de “refugiat”.

Noi am cunoscut fenomenul refugierii de zeci de ori ca urmare a evenimentelor violente ale revoluţiei bolşevice din Rusia, pierderilor teritoriale din timpul primului război mondial, ocuparea Basarabiei de către URSS în 1940, ocuparea Ardealului de către Ungaria în 1940, reocuparea Basarabiei de către URSS în 1944, exodul pe motive politice şi economice între 1944-1989, exodul pe motive economice după 1990 până în prezent.

Putem spune că am devenit “specialişti” în refugiere în ultimii 100 de ani. Refugiaţii noştrii aveau, în toate timpurile, caracteristici similare: erau abătuţi, trişti, neglijent îmbrăcaţi, cărând bagaje la limita posibilităţilor de transport prin forţe proprii.

“Refugiaţii” de acum 2 zile erau veseli, relaxaţi, senini, făceau glume şi râdeau uneori în hohote în grup. Când grupurile observau că le fotografiez, dintre toţi, câteva persoane, atât bărbaţi cât şi femei, îşi ascundeau fața, dar ceilalţi priveau direct şi fără excepţie zâmbeau iar unii ridicau mâna cu două degete în semnul victoriei. Atmosfera era de veselie fără tensiunea vreunei aşteptări, pozitive sau negative, cu aerul că ştiau exact ce urmează să se întâmple, aveau certitudinea unui viitor imediat lipsit de surprize.

Fără excepţie, erau bine îmbrăcaţi, unii cu haine de firma cu însemnele vizibile în exterior, bine, sau chiar foarte bine încălţaţi, mai toate încălţările arătau ca noi, pantofi de sport de firma sau chiar eleganţi, unele femei aveau toc jos.

Bagajele însă erau cel mai şocant aspect, care, fără echivoc, îi descalifica că refugiaţi sau faţă de ceea ce noi înţelegem că fiind refugiaţi: toţi aveau nu mai mult de un rucksac/ghiozdan de mărime medie. Dar ceea ce era cel mai curios, extrem de curios, era ceea ce de fapt lipsea: nici unul/una nu îşi luase nici o măsură de rezervă în caz de cea mai mică necesitate: nu aveau mâncare, apă sau bagaj special pentru copiii mici. Cărau cam tot atât cât căram eu când mă duceam cu copiii în parc. Ei însă se aflau pe un parcurs de 3,500 km cu plecare din Siria sau Irak şi destinaţie în Germania.

Pe vapor aveau cumva parcă un statut diferit, unii înăuntru pe scaune şi fotolii şi alţii afară pe terasele vaporului, temperatura fiind confortabilă, de 28-32 grade şi senin. Voiajul a durat 3 ore si jumatate.

Foarte puţini s-au declarat că fiind vorbitori de engleză, singura limbă pe care eu o ştiu în afară de romană. În fine, m-am apropiat de un grup voios de tineri care făceau semnul victoriei. Doar doi au declarat că vorbesc engleză. Unul mai solid s-a oferit să răspundă la întrebări.

Autor: Adrian Grigoriu

 

[tp_product id=”203587094″ feed=”396″]
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

loading...

Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline