Scrisoare deschisă către liderii europeni
Europa se confruntă cu o criză nemaivăzută de la fondarea Uniunii, iar situațiile excepționale au nevoie de măsuri excepționale. Vă solicit pe această cale să demarați referendumuri de consultare a populației la nivelul fiecărui stat membru al UE pentru a stabili în mod corect, în acord cu voința cetățenilor, dacă este sau nu cazul ca Europa să primească imigranți non-UE.
Despre pericolele acestei invazii de imigranți, refugiați sau azilanți, părerile sunt împărțite în privința încadrării lor, cred că suntem cu toții conștienți sau ar trebui să fim. De felul în care vom rezolva sau vom eșua în rezolvarea acestei imigrații masive depinde însă viitorul Europei și este total nedemocratic ca acest viitor să fie desenat fără consultarea cetățenilor europeni
Ceea ce face un stat membru UE în această privință le afectează și pe celelalte, dar, mai ales, îi afectează pe cetățenii acelei țări și nu doar pe termen scurt, ci pentru multe decenii de acum încolo, și tocmai de aceea fiecare stat membru al UE trebuie să își întrebe cetățenii dacă doresc sau nu să primească imigranți cu tot ceea ce presupune acest lucru.
Europa are destule probleme și fără a se îngreuna cu ale altora. Dar, mai ales, Europa are probleme de identitate și de direcție, iar aportul pe care îl aduc imigranții, în marea lor majoritate musulmani, nu va fi în direcția clarificării și stabilirii unui drum de parcurs pro-european și pro-integrare, ci dimpotrivă. În chestiunea imigranților ar trebui să aveți în vedere aceleași reticențe exprimate de multe dintre țările UE când s-a pus pe tapet problema aderării Turciei la UE. Multe din chestiunile ridicate atunci împotriva acestei aderări sunt valabile și în cazul primirii imigranților musulmani.
Mai presus de toate, atunci când luați o decizie în acest sens, încercați să nu vă uitați istoria. Europa s-a confruntat cu pericolul islamizării vreme de secole, nu treceți cu ușurință peste acest lucru, pentru că cine nu învață din istorie este condamnat să o repete.
Chestiunea imigranților nu se reduce, desigur, la pericolul islamizării și al non-integrării acestora în societățile europene din cauza religiei respective, dar această neaderență a lor la valorile europene este cel mai bine exprimată de orizontul și de manifestările lor religioase care îi circumscriu și îi condiționează. Vă rog, nu fiți naivi să vă imaginați că veți putea depăși cu bunele dvs. intenții o viziune asupra lumii aflată încă, în multe privințe, sub norii Evului Mediu, lucru explicabil de altfel prin faptul că musulmanii au doar 1400 de ani de istorie religioasă.
Efectele acestei imigrații se văd deja: statele europene se ceartă între ele, disensiunile nu au avut niciodată cote atât de ridicate. Nici măcar nu au intrat în Europa și deja imigranții au pus Europa pe jar. Imaginați-vă ce se va întâmpla după, de dinăuntrul Uniunii Europene, atunci când vor considera că au dreptul de a-și impune legile religioase și modul lor propriu de viață.
Cei care își imaginează aportul lor pozitiv sub formă de muncă ieftină fac o mare greșeală, pentru că problemele pe care le vor cauza vor depăși cu mult avantajele. Cât a costat deja Europa toată această busculadă a venirii lor? Iar acesta este doar începutul. Finalul nu îl cunoaște nimeni pentru că este dureros și de imaginat. Și, în timp ce cetățenii Europei se plâng că Uniunea este tot mai departe de nevoile lor reale și tot mai neputincioasă în a le rezolva, imigranții vin să dea lovitura finală coeziunii și speranței de mai multă Europă prin integrare.
Ca apel final, vă îndemn să închideți porțile Cetății dacă doriți ca ea să mai fie o casă bună pentru locuitorii ei de drept. Libera circulație și drepturile cetățenilor europeni nu trebuie să fie afectate de valuri de populație care împărtășesc cu totul alte valori. Declanșați referendumuri și întrebați-vă cetățenii! Dacă mai trăim în democrație în Europa, lor trebuie să le aparțină decizia finală!
Deputat Bogdan Diaconu
Președintele Partidului România Unită
Sursa: partidulromaniaunita.org
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri