RSS

Cameleonicul primar al Iașului d…

Un an care ar trebui…

O rezoluție pentru admiterea Rom…

Marți, 11 decembrie …

Deputatul Remus Borza: "Este ina…

Deputatul Remus Adri…

Sorina Matei despre Carmen Iohan…

De când a schimbat t…

De ce-o fi oare cel mai apreciat…

Aceasta este harta a…

Sute de români au protestat la B…

Peste 500 de persoan…

Ghid de manipulare: în ce hal de…

Până unde a putut aj…

Alexandru Cumpănașu despre Alian…

Dacă n-au reușit rup…

Cine sunt progresiștii de la Zia…

Râul Bahlui din Iași…

Guvernul României a donat Republ…

Bradul înalt de apro…

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

UE si viata la tara

Print Friendly, PDF & Email

Acum cateva zile am citit pe fb cum ca uniunea europeana, si sa nu ma puneti a scrie aceste doua cuvinte cu litera mare ca nu merita, a interzis romanilor ca mortul sa fie tinut acasa mai mult de o ora. Bineinteles pentru orice om care locuieste la oras aceasta ”stire” nu inseamna nimic. Ba, cu siguranta, vor fi multi dintre acei care se vor gandi la confort, la igiena, la normalitatea gestului ca sicriul sa fie dus la capela si sunt sigura ca se mai pot spune multe pe subiectul asta. Ei bine problema intervine cand vorbim de viata la tara, unde nici porcii nu se sacrifica cum cere legea, nici confortul animalelor nu e conform normelor UE, hai ca mi-am revenit, tuica inca se face in cazane de alama si mortul se tine in casa trei zile ca un ultim respect fata de cel ce a muncit o viata si acum isi ia ramas bun de la tot ce e al lui. Omul traieste dupa cele obisnuite lui de mosi stramosi si cu putine se pune el de acord vizavi de modernitatea ce se abate asupra satului, vrei nu-vrei.

Moartea bunicului meu m-a adus la tara. Dincolo de tristetea fireasca, nu neg ca cei 85 de ani ai lui mi-au dat o oarecare detasare emotionala diferita total de starile avute in ocazii de acest gen. Observam si bifam lucruri.

UE si viata la tara

In primul rand, trecand peste socul mortii, lumea se strange buluc si incep in viteza a-l pregati pentru cele vesnice. Nu e timp de lamentari, dar judeci repede ca orasul e la ceva kilometri distanta, tu esti cam singur si ajutorul trebuie sa vina de departe. Trec ceva ore, timp de spalat, imbracat, si mai apoi de pregatit casa pentru ceea ce va urma. Cel care a spalat mortul devine personaj important, si pana la final ii vei auzi numele de cateva ori. Zumzetele din jur, listele interminabile par a nu avea legatura cu cele pregatitoare. Trec ore pana cand, in casa din fata, mortul e pus in sicriu.

Te umpli de uimire ca femeia batrana, ce pana ieri si-a depanat cu tataie discutia pe banca din fata casei, nu-l mai priveste ca pe nea Ion, ci ii e frica sa stea cu ”mortul” singura. Mirarea se amplifica cand vezi listele ce se fac si care par dintr-un film abstract. Tu nu ai in minte decat prosoape, mancare si coliva. In scurt timp insa ti se vor derula in fata toate obiceiurile pe care fereasca sfantul sa nu le respecti si stii ca, probabil, fiecare lucru scris acolo va fi de trebuinta. Se aduc de la biserica stative de lumanari, se trece pe la medicul de familie ce constata decesul, vine fata cu formolul, caci e cald si omul are nevoie de imbalsamare, zumzetul continua pana cand, in linistea noptii, vor veghea doar cei din familie flacara din candela.

Sub sicriu sta o cana ce se va sparge in momentul in care vor iesi spre cimitir. Din multime, o fata tanara, de 22 de ani, pare a le sti pe toate. Orice folosesti pentru mort se pune intr-un saculet si se aseaza in sicriu. Si daca tai o ata cu o foarfeca, o vei pune pe cea din urma acolo. Mama ascunde pisicile, le arunca cand si cand cate un os. Sunt invatate in casa, lucru nepermis la tara si nu risca sa se impiedice de ele lumea ce deja vine cu lumanare pentru nea Ion. Se adauga aici si superstitia cum ca peste mort sa nu treaca cumva vreun animal si raman sigur surghiunite pana se termina totul. Noaptea trece greu, dimineata se apropie cu miros de tamaie; vacile se aduna spre ciurda si ochii oamenilor privesc curiosi in curtea noastra.

Se fac cumparaturi pentru pomana. Afli ca e nevoie de trei colive, ca pe una o duci la cea de trei zile, pomana de dulce cum s-ar spune. Una e pentru mortul ce-l scoti din groapa. Te infiori, dar trece. Bifezi murmurand anapoda: palarie, musama, calavii, capitaneasa, vin, suc, prajituri, ata, lumanari, mere, covrigi, capete, prescuri. Fata cu ochi albastri stie tot si nimic nu ii e a mirare. Fiecare om din jur e tocmit la ceva. Incet, incet incep povestile. Vin batranii satului sa-l privegheze pe Ion. Te miri cand vezi ca batrana cu bluza albastra are 92 de ani si uita doar amanunte. Locuieste singura si te intrebi cum. Apoi vin cei de 80-85. Sunt semeti si cu riduri putine. Ochii tai intreaba fara raspuns care o fi miracolul. Se tin mai bine decat cei intre 70-80, care vin in toiage si sigur au vreun betesug la picior.

Toti vor a sti povestea lui de final. Nu conteaza ca ai spus-o de o gramada de ori, o repeti ca pe un ritual tainic. Auzi alte istorii si iti amintesti, brusc, ca batranul acela din sicriu nu a fost totdeauna batran. Inchizi ochii si ti-l aduci aminte carand snopuri mari de iarba in fata si spatele bicicletei, cu o putere supranaturala. Un zambet fugar alunga tristetea. Trece si a doua zi, zi in care descoperi ca femeia ce toti ii spun ”capitaneasa”, ruda cu noi, spre norocul nostru, e persoana cea mai importanta in ritualurile de aici. Ea inveleste japonezele in batiste si leaga monede la capatul lor; ea prinde ace de siguranta prosoapelor ce se vor da de pomana; ea le va imparti in biserica impreuna cu mere si covrigi si tot ea va uda si va tamaia mormantul timp de 40 de zile. Te uiti la ea ca la un erou de film.

La fel te vei uita si catre cea care va face mancarea acasa pe pirostrii. Fiecare vrea cate ceva, fiecare isi aminteste de un nou lucru. Se taie ramurile visinilor ce atarna prea mult. Sub umbra lor se vor pune mesele pentru pomana. Te rogi sa nu ploua, caci noaptea trecuta si-a lasat stropii liberi. Cainele e mutat in curtea vecina. Culmea, pe mine nu m-a latrat deloc. De unde m-o sti saracul, ca des nu am fost la tara? Seara se asterne magic in gradina. Oamenii satului vin si vorbesc despre mort. Mortul e al tau si tu sorbi fiecare cuvant. Cativa te ”cantaresc” din ochi, nemultumiti ca ai luat si tu in greutate. Nu inteleg de ce ai inca aer adolescentin cand tu esti trecut de 40 de ani. Te uiti la ei si ii sti pe toti, cu fiecare ai ceva amintiri iesite toate la suprafata. Un nepot vorbeste prea tare, mult prea tare. Betiva satului rade de alta betiva. S-ar bea tuica, dar se pune vin. Stiu ei de ce, stim si noi si vom afla curand la pomana, cand vor disparea sticlele de pe masa in mai putin de cinci minute.

Nea Ion e privegheat de toti ai lui si de sat, pana si gainile vor trece pe prispa lui pe care inca zace un cos cu ceapa. A doua zi totul se precipita, clopotele bat a jale. Nu tin cont de UE, nici de sat, ci doar anunta slujba ce incepe de dimineata, acasa. Cortegiul se misca dureros de incet. Se arunca, la o oprire, cu bani. Vama, se spune. Imi rog si eu sotul sa arunce un pumn de maruntis in multime, dar el se jeneaza si ii arunca in lateral, in drum, cumva. Ne retinem un zambet. Un preot desprins parca din povesti perfecte ne lasa muti de admiratie. Ne vorbeste de spovedanie si, pentru o clipa, uiti de necazul tau si prinzi un strop de speranta. Pilda lui ajuta. Satul e prezent. Te miri ca e tot acolo sa-si duca mosnegutul pe ultimul drum si o parte din ei vor fi si in curte, la masa.

Clopotele bat a sfarsit si noi ne grabim sa ne ducem ritualurile si dincolo de biserica. Groparii raman a-si termina treaba, dar acasa ii asteapta masa lor speciala. Au avut masa si inaintea saparii gropii si tot ei vor da spectacol cu public, desi lumea era satula de povestile lor. Ma minunez cat de batran pare unul ce e aproape de varsta mea. Altul dintre ei nu conteneste a vorbi de cele 200 de femei avute din viata lui si de cei 10 copii impanziti prin tara, de pe vremea cand lucra la mina si niciodata nu ramanea intr-un loc. Se dau de pomana ligheane, sapunuri, mai ales celui care a scaldat mortul. Tu nu stii nimic, te uiti si vezi cum altii rezolva lucruri uimitoare. O femeie afla ca imi plac animalele si incepe a-mi povesti ca ea are ca animal de companie o capra alba. A crescut-o de la inceput cu biberon si pampers iar capra nu mai poate fi data la stana. Afli cum mananca ridicata doar pe doua picioare, direct din salcam, sau cum isi pandeste stapanul sa poata manca grauntele de la pasari in lipsa lui. Pluseaza si cu un pechinez actor dar teribil de agresiv cu oricine l-ar mangaia. Rasu’-plansu se instaleaza incet.

Gandurile catre tataie se estompeaza usor, mancarea e fada, de post cum spuneam, dar se pare ca femeia care a facut mancarea era preocupata de altele. Treci cu vederea. Ramii in familie si vezi cum usa de la pasarile inchise se deschide si batatura devine planeta gainilor. Iar te miri, si zambesti cand vezi ca stau la coada sa se oua. Au locul lor sfant. Evadeaza si pisicii. Caldura se aseaza peste oameni si animale deopotriva. Tu privesti cu admiratie la oamenii locului si stii ca nimic nu se va schimba, ca UE nu va avea forta acolo. Fata de 22 de ani vrea nunta la caminul cultural, vrea obiceiurile satului. Ea e speranta, ea e virgula, ea e rasul ce strabate dincolo de probleme si pare a spune ”eu sunt traditia si voi veghea si urmatorul mort cu nume”. Povestile fosnesc inca mai tare ca salcia de la poarta ce a fost plantata de tataie. Viata continua….

Imi cer scuze pentru lungimea textului dar nu am putut sa-l fragmentez…

de Adriana Tarnoveanu

Sursa: preluare de pe magazincritic.ro

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

loading...

Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline