Asasinatele politice, inainte si dupa 22 decembrie 1989

Cați romani a ucis Securitatea? Cați romani au fost uciși dupa 1990 de autori neidentificați, dar protejați de „serviciile speciale” din Romania?

La lansarea carții dlui general Malureanu, unde am avut onoarea sa fiu invitat de autor, am avut prilejul sa fac o scurta comparație intre Securitate și SRI, și sa afirm ca Securitatea s-a ocupat inainte de 1990 cu apararea ordinii constituționale, așa cum era precizat in „fișa postului”! Cu unele excepții, dureroase, nu puține și nici mici, neinsemnate…

Dupa 1990, Serviciul Roman de Informații, care iși propune și el sa apere ordinea constituționala din Romania, o face insa cu abateri infinit mai multe, mai grave, ajungand sa fie un instrument docil in mana tradatorilor de țara și a celor care ii platesc! Evident, cand spun SRI, ma refer la toate „serviciile speciale”, al caror numar ne este necunoscut noua, muritorilor de rand.

Argumente și dovezi in sprijinul acestei afirmații le poate gasi oricine, iar domeniul corupției și al subminarii economiei naționale ne ofera sute de exemple, de abuzuri trecute cu vederea dupa 1990 și pe care ne este imposibil sa ne imaginam ca Securitatea le-ar fi tolerat cumva!

Asasinatele politice, inainte si dupa 22 decembrie 1989

Se intampla ca și cu partidele: degringolada acestora, involuția tragi-comica a partidelor politice din 1990 pana azi, ne face sa ne fie dor de PCR. In PCR lucrurile s-au desfașurat in sens invers, adica ascendent: de la an la an nivelul democrației de partid a fost in creștere, iar daca nu intervenea „revoluția” și desființarea abuziva a PCR, acest partid putea evolua mai departe in sens ascendent, pot demonstra asta oricand!

Nu aveau nicio șansa in PCR sa ajunga in frunte alde Crin Antonescu, Onțanu, Gabril Oprea, Basescu, Ponta… De Johannis nici nu mai vorbesc! Desigur, a avut și PCR pe Bobu și Postelnicu și inca mulți alții ca ei… Dar acesta este un subiect pe care il rezerv pentru zilele urmatoare, daca le mai apuc!…

La fel se intampla și cu SRI & comp., a caror prestație post-decembrista, a fost de la an la an mai nociva pentru romani, pentru interesele eterne ale Romaniei, ceea ce ne obliga sa le ducem dorul securiștilor de odinioara. Pacat ca am cunoscut prea puțini inainte de 1990…

Singura mea nadejde este sa aflu, sa gasesc dovezile, ca acest cancer național care sunt serviciile secrete de azi, a atins numai structurile de comanda, și nici la acest nivel pe chiar toți ofițerii superiori… Nadejdea mea este la eșalonul secund, al tinerilor agenți și ofițeri, capabili intr-un climat politic normal sa puna umarul la normalizarea vieții romanești!

La drept vorbind, nu ma refer numai la Securitate și la SRI, ci la intreg sistemul de represiune al statului roman, inainte și dupa 1990! Orice stat are un sistem de represiune, care este menit sa apere acel stat, structurile politice și valorile naționale etc., etc. Nu este cazul sa insist! Ci vreau sa pun in discuție un singur aspect al represiunii: asasinatul politic, din rațiuni „de stat”, reale sau inventate! Și nu la modul teoretic, ci cat mai concret, al cazurilor reale, petrecute!

La aceeași lansare de carte, intr-o sala arhiplina, dens populata cu colegi ai celui sarbatorit pentru reușita carții publicate, eu am ridicat problema lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977. Despre acesta, inainte de 1990, am aflat cu toții de la Europa Libera ca a fost asasinat la Craiova, de „baieții cu ochi albaștri”, unde i s-a inscenat un accident de circulație…

M-am numarat printre milioanele de romani care au luat in serios aceasta informație, repetata de mai multe ori pe unde scurte! Pana pe 24 decembrie 1989, cand Dl Constantin Dobre a aparut la TV sa ne anunțe ca traiește!… De ce oare acest enunț nu l-a facut insași Securitatea, cu mult inainte de 1989?!… Este o intrebare la care voi reveni! Deocamdata, hic et nunc, imi pun alta intrebare: cați și care au fost romanii asasinați de regimul ceaușist, de securiștii lui Ceaușescu?

Deci nu ma refer la regimul comunist, la intreaga perioada 1945-1989, cum fac unii greșind profund. Pentru perioada 1945-64 nu este nevoie sa cauți prea mult ca sa afli exemple și cazuri indubitabile privind asasinatele politice comise de „forțele de represiune” ale statului democrat-popular!

Dar care este situația de dupa 1964, poate chiar de mai inainte cu ceva vreme? Cand au incetat aceste asasinate? Și chiar au incetat dupa 1964, așa cum susțin mulți dintre securiștii cu care am stat de vorba dupa 1990?

Inainte de 1990 am știut ca a fost asasinat Constantin Dobre, despre care am aflat cu toții de la Europa Libera!… Dar cați vor fi fiind ceilalți, despre care Europa Libera nu a aflat, ca sa ni-i spuna și noua! Am trait cu convingerea ca alaturi de Dobre vor fi fost și alții, nu puțini, care au platit cu viața „exigențele” forțelor de represiune ceaușiste!

Iata insa ca a venit și 22 decembrie! Iar presa și oricine a avut chef l-au acuzat pe bietul „Ceașca” și Securitatea sa in fel și chip, ba ca l-a palmuit pe un brașovean in noiembrie 1987, ba ca mai știu eu ce! Dar n-a aparut nimeni sa susțina ca a fost iradiat la Brașov, cum se vorbea ca au pațit-o mulți, sau ca tata ori un frate i-a disparut sau a murit in circumstanțe suspecte de asasinat, pentru un motiv politic ușor de demonstrat.

Cazul lui Gheorghe Ursu nu se pune, nu a fost un asasinat comandat de vreun general sau ministru, ca sa-i faca pe plac „tovarașului” sau la ordinul acestuia! Dupa cate se vorbeau intre prieteni la o bere sau la aceeași Europa Libera, te-ai fi așteptat ca dupa 1990 sa apara nenumarate dovezile regimului „criminal”!…

N-a aparut niciuna! Nici un martor al acuzarii lui Ceaușescu și a regimului sau nu a venit cu acuzații sau probe cat de cat serioase!… Incepand cu cei 60.000 de morți de la Timișoara și terminand cu Constantin Dobre, Europa Libera mințise cu nerușinare acuzandu-l pe nedrept fie pe Ceaușescu, fie pe baieții cu ochi albaștri ca petlițele de la uniforma pe care n-o purtau niciodata…

In schimb, regimul „democratic și transparent” instaurat dupa 22 decembrie 1989 a debutat cu un veritabil carnagiu, cu sute de morți, peste o mie se pare, morți nevinovați, dar premeditați, planificați de strategii revoluției, caci deh, revoluție fara victime nu se poate, iar ei au ținut morțiș sa se declare revoluționari. …„Morțiș”, adica calcand pe cadavrele a sute de copii și tineri dintre cei mai bravi!…

Moartea acestora dandu-le criminalilor autoritatea și aura de luptatori impotriva… Impotriva cui, caci toata ecuația loviturii de stat se rezolvase din momentul arestarii nefericitului președinte?!…

Crimele de dupa asasinatele in masa din decembrie 1989 nu au fost nici ele puține! Au murit asasinați cu profesionalism o mulțime de ofițeri, din armata sau din interne, care știau prea multe despre noii conducatori, despre autorii „revoluției”, despre „agenturilii” care au „manageriat” evenimentele de dinainte și de dupa lovitura de palat!

Au murit oarecum in prelungirea asasinatelor din decembrie, a lui Gheorghe Trosca, Velicu Mihale, Constantin Nuța sau Marin Ceaușescu. Au urmat la scurta vreme Ștefan Gușe și o intreaga pleiada de ofițeri, in frunte cu Emil Macri, care, fiecare la locul sau, au pus prea mult zel in apararea „cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare”.

Pe langa aceste asasinate petrecute „in lumea lor”, a ofițerilor de pe frontul vazut și nevazut al luptei pentru „suvranitate și neatarnare”, s-au petrecut cateva asasinate ciudate in lumea legionara. Primul pe lista Traian Puiu, fost primar legionar la Constanța, refugiat in Germania dupa așa zisa rebeliune din ianuarie 1941, s-a ocupat cu organizarea echipelor de legionari ce urmau sa plece sa lupte alaturi de partizanii din munți. Toata operațiunea era condusa de celebrul Kim Philby…

In cursul unei discuții cu Philby, Traian Puiu și-a dat seama ca Philby este omul rușilor, dar și Philby și-a dat seama ca Traian Puiu „s-a prins”! Urmarea: Philby o șterge englezește la Moscova, via Cairo, unde apare la festivitațile de 7 noiembrie in uniforma de general KGB… Nemernicul!

In urma lui, Traian Puiu este rapit din Germania și adus la București, unde este judecat și condamnat la moarte!… Sentința insa nu a fost pusa in executare, astfel ca Traian Puiu iese din temnițele comuniste in 1964, odata cu ceilalți camarazi ai sai!… Și traiește cu discreție la Constanța, unde prietenul meu Corneliu Dida il frecventeaza și afla de la el multe și marunte din ce a fost lupta și viața legionara.

Dupa 1990, Corneliu Dida il ia de mana pe bravul tomitan și il duce la ziarul „Telegraf” unde incepe sa publice amintiri din „sfinta tinerețe legionara”. Intr-una din zile, cand se indrepta spre redacție cu o servieta plina de documente, pe strada Mihai Viteazu este lovit mortal de o mașina, in busculada astfel produsa dispare și geanta cu documente…

Despre Traian Puiu s-a zis ca l-a lichidat Securitatea. M-am contrazis cu toți pe care i-am auzit spunand aceasta vorba: oameni buni, Securitatea l-a avut in mana ani de zile pe Traian Puiu. Le era așa de ușor sa-l termine! Traian Puiu avea deja condamnarea la moarte „in buzunar” și totuși Securitatea nu s-a folosit de posibilitatea de a-l lichida absolut legal!…

Este limpede ca Securitatea, mai mult sau mai puțin formal desființata in 1990, nu avea motive sa-l omoare pe liderul legionar. Și atunci cine l-a ucis?… Cine a acționat fara nicio teama ca va starni reacția „serviciilor”? Am avut net sentimentul ca dupa 1990 Traian Puiu n-a mai fost protejat (sic!) de nimeni!

…In 1973(?) am fost anchetat la Securitate, in cladirea din spatele magazinului Victoria, pentru un text anti-bolșevic și anti-soviectic, pe care am incercat sa-l scot din țara. M-au anchetat doi tinerei care incercau sa afle de la mine ce urmaream prin acel text! La un moment dat, suparat de cum merge discuția, am cerut sa fiu anchetat mai departe de șeful lor!

Era vizibila lipsa de maturitate a celor doi, mult mai tineri și decat mine. Așa l-am cunoscut pe colonelul Wagner, cum mi-a fost prezentat. Nu l-am mai vazut de atunci. Dupa 1990, Cornel Dinu mi-a vorbit frumos despre colonelul Wagner! I-am trimis și eu urari de bine!…
In discuția cu dinsul la un moment dat eu am afirmat ca am fost conștient ca prin gestul de a scrie o piesa de teatru inspirata de invazia sovietica din Cehoslovacia puteam starni reacția pedepsitoare a Moscovei, a KGB-ului.

Colonelul Wagner mi-a cerut detalii: ce fel de reacție a KGB? „Pai, zic eu, sa ma calce vreo mașina pe Calea Victoriei!” Raspunsul memorabil pe care l-am primit: „Pai cum sa va calce, tovarașe profesor, mașina?! Noi ce pazim aici?!”…
Noi ce pazim aici?!…

Se pare ca chiar așa era: ne-au pazit, pe mulți dintre noi, in mai multe chipuri, iar dupa 1990 nu ne-a mai pazit nimeni! Nici pe fiecare dintre noi și nici pe biata Țara!

O alta serie, inca mai sumbra, o alcatuiesc cei care au fost asasinați dupa 1990 in „cadrul” procesului de privatizare și distrugere a economiei naționale. Ma gandesc la liderii sindicali sau simpli salariați care au ințeles esența ticaloasa, anti-naționala, a așa-zisei reforme, și au incercat sa i se opuna, sa-și mobilizeze tovarașii de munca impotriva unor investitori straini puși pe jaf și distrugere.

Au fost mai multe cazuri, nu le rețin numele, unul a fost la Iași, ar trebui ca acele victime ale agresiunii anti-romanești sa fie cinstiți macar cum se cuvine… Nu au avut parte de nicio protecție din partea serviciilor noastre menite prin lege sa-i apere! Sa preintampine acțiunea inamicului!

Trec peste victimele de la ultima mineriada, cea inabușita din ordinul expres al lui Emil Constantinescu. Inabușita in sange se pare!… Și ma refer la cateva asasinate care au lovit in persoane mie cunoscute. Mai intai Alexandru Sauca, ziarist de investigație, care s-a apropiat prea mult – și primul!, de un subiect azi comentat de toata lumea: contribuția decisiva a KGB la reușita loviturii din decembrie 1989!

A murit bietul Didi, cum ii ziceam noi, colegii de grupa, doborit de un cancer „urit”… Banuiala ca a fost un cancer provocat nu avea cum sa nu apara!

Alt cunoscut, Mihail Erbașu. Nu știu de ce m-a simpatizat și mi-a facut o serie de destainuiri! Bunaoara despre aranjamentul cu Primaria Bucureștiului, pentru un contract de reabilitare a șoselei de centura, contract prin care Primaria i-a platit despagubiri substanțiale, o suma pe care i-a dijmuit-o serios PSD-ul de atunci! Așa fusese ințelegerea!… Vestitul mai apoi parandarat!

L-am vazut ultima oara pe bietul Erbașu la o emisiune la Dan Diaconescu, o emisiune in care a dat tare in Basescu și a promis ca va reveni in zilele urmatoare cu documente care sa-l demaște pe primarul general pentru acte de corupție grave!… Dupa cateva zile, Erbașu este …sinucis, aruncat de la etajul casei in piscina golita de apa… Zic unii ca autorii morali ai acestui asasinat au avut și argumentele – altminteri ușor de gasit, prin care familia raposatului a fost obligata / sfatuita sa accepte ipoteza sinuciderii și sa nu ceara nicio ancheta serioasa a procuraturii!

Nota: am intrat pe Google și am dat de un articol pe site-ul Lumea Justiției dedicat morții lui Mihai Erbașu. La acest articol apare un comentariu, cel de mai jos, pe care il reproduc intocmai, semnificativ pentru lumea in care traim azi:

Senatorul Șerban Sandulescu!… Inimosul inginer aero. Pasionat de adevar și justiție! A incomodat in comisia parlamentara de cercetare a evenimentelor din decembrie! Nu i-a inghițit balivernele și manevrele criminalului numit Sergiu Nicolaescu! L-am intalnit ultima oara la libraria Eminescu. Era intr-o stare de surescitare maxima: mi-a spus ca pusese mana pe niște documente cu care „il termin pe Iliescu”!

Documente legate de decembrie 1989. L-am sfatuit sa nu mai vorbeasca de acele documente pana nu le face publice!… Am avut gura pocita: seara, la știri, se anunța ca Șerban Sandulescu a decedat la stomatolog, unde a facut un stop cardiac de toata frumusețea…

Domnul Tudor Voicu, vechi prieten al raposatului, incercand sa afle mai multe despre suspectul deces, s-a lovit de refuzul ferm al familiei, al unor persoane speriate de ceea ce li s-ar putea intampla și lor! In mod evident fusesera avertizate „sa nu vorbeasca”! Cine le avertizase și le amenințase? Nici azi nu ar fi prea tarziu ca sa se afle! Daca chiar s-ar vrea sa se afle adevarul despre decembrie 1989…

Suspecta a fost și moartea profesorului de la ASE, aflat in CA al CreditBank!… O moarte suspecta, cel puțin una, este legata și de așa zisa falimentare a Daciei Felix!
Iar zilele trecute s-a mai aflat de o moarte proiectata, menita sa elimine veriga slaba dintr-un sistem mafiot care a adus mari prejudicii statului roman. Cazul Codruț Marta, omul lui Sorin Blejnar!…

Aflat pe patul morții, Antonie Iorgovan a avut motive sa afirme public ca este victima unui cancer indus și sa aduca acuzații explicite in acest sens!… Personal n-am avut niciodata incredere in raposatul Iorgovan și nu prea vad in ce fel ar fi deranjat pe cei care atenteaza la viitorul nostru romanesc. A avut de profitat de pe urma lor și le-a facut jocul atunci cand i s-a cerut! Vezi alegerea sa ca senator independent, vadit manipulata și aranjata de serviciile care se ocupa și de lista parlamentarilor!…

Oricum, lista morților suspecte de dupa 1990 este tare lunga! Infinit mai lunga in comparație cu lista din perioada 1964-1989… Va invit sa completam amandoua listele, nu dupa zvonuri neverificate, ci, cat se poate, cu argumente și cu probe! Și mai discutam apoi!

Ion Coja