FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „MOŞTENITE DIN STRĂBUNI”

La Herţa a avut loc etapa raională a celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de creaţie literar-artistică pentru elevii români de pretutindeni „Moştenite din străbuni”, organizată şi pregătită de Fundaţia Civică Raională „Gheorghe Asachi”, condusă de preşedinta Eugenia Cimborovici –Teodoreanu, în colaborare cu Secţia Raională Învăţământ, Tineret şi Sport.

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „MOŞTENITE DIN STRĂBUNI”

Deschiderea respectivei manifestări culturale s-a desfăşurat  la bustul lui Gheorghe Asachi, unde gazdele, oaspeţii din Ţară (municipiul Sighişoara, judeţul Maramureş) şi Republica Moldova (raionul Făleşti) au depus flori la piedestalul ilustrului cărturar şi deschizător de drumuri ce a văzut lumina zilei în târgul Herţa.

În cuvântul de inaugurare a ediţiei a doua a Festivalului, dna Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, iniţiatoarea şi organizatoarea concursului, i-a felicitat pe oaspeţi, relatând pe scurt celor prezenţi despre totalurile etapei raionale Făleşti ce a avut loc la 5 mai a.c., la care au fost desemnaţi câştigătorii celor 5 secţiuni,care vor participa la etapa finală ce se va  desfăşura între 24-29 mai la Sighişoara, le-a dorit succes elevilor din raionul Herţa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Cititi intreg articolul pe zorilebucovinei.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Amenzi usturatoare pentru cei care arunca pe jos coji de seminte sau alte gunoaie

mar mai 10 , 2016
Ne plangem adeseori ca suntem criticati de catre straini, insa adevarul este ca de foarte mult timp nu suntem in stare sa ne organizam si sa pastram ordinea, linistea publica si curatenia in orasele din Romania. Cum sa te astepti sa te respecte strainii cand tu ca roman nu-ti respecti […]
Amenzi usturatoare pentru cei care arunca pe jos coji de seminte sau alte gunoaie

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News