Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a inaugurat vineri, 6 mai 2016, Consulatul României de la Solotvino, cu prilejul vizitei efectuate în zona de frontieră România-Ucraina, la Sighetu Marmaţiei şi Solotvino/Slatina.
Operaţionalizarea Consulatului României la Solotvino va contribui la consolidarea, în continuare, a relațiilor dintre România şi Ucraina şi la încurajarea contactelor dintre cetățenii de pe ambele maluri ale Tisei.
Deschiderea Consulatului României de la Solotvino confirmă sprijinul pe care statul român îl oferă comunităţii româneşti din zona adiacentă frontierei de stat pentru facilitarea legăturilor transfrontaliere, inclusiv prin posibilităţile oferite de micul trafic la frontieră. Totodată, Consulatul va facilita aplicarea Acordului de Mic Trafic la Frontieră (AMTF) dintre România şi Ucraina, intrat în vigoare la 14 mai 2015, prin procesarea rapidă a cererilor şi eliberarea promptă a permiselor de mic trafic la frontieră.
Vesti bune pentru romanii din Transcarpatia. Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a inaugurat Consulatul României la Solotvino
Cu ocazia vizitei la Solotvino, ministrul Lazăr Comănescu a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii române din regiunea Transcarpatia, care a reunit inclusiv directori de şcoli și lideri ai mediului asociativ.
În cadrul întâlnirii, ministrul Lazăr Comănescu a evocat preocuparea constantă a statului român pentru comunitatea românească de dincolo de granițe şi pentru păstrarea şi prezervarea identităţii românești. A evidențiat rolul de liant al minorităților naționale și a încurajat contribuția comunității românești la dezvoltarea ansamblului relațiilor dintre România și Ucraina.
A arătat că vizita comună în regiunea de frontieră evidenţiază importanţa contactelor inter-umane de ambele părți ale graniței şi a cooperării transfrontaliere pentru consolidarea relaţiilor româno-ucrainene. A asigurat cu privire la angajamentul statului român de facilitare a soluţionării problemelor cu care se confruntă comunitatea românească și a subliniat că noul Consulat al României de la Solotvino va reprezenta un mijloc eficient de interacţiune în acest sens.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri