Reactii dupa decapitarea preotului catolic din Franta. Sacrificiu ritualic musulman?

Uciderea si decapitarea preotului catolic francez Jacques Hamel, in varsta de 84 de ani, a generat numeroase reactii atat in presa, pe retelele de socializare, cat si in randul unor personalitati publice care au tinut sa-si arate dezacordul si dezgustul fata de asemenea acte teroriste.

Majoritatea au calificat atacul terorist impotriva preotului catolic francez Jacques Hamel, din timpul liturghiei pe care acesta o oficia in biserica din Rouen, o localitate din nordul Frantei, ca fiind un act de o salbaticie crunta, dovedind ca oamenii inca sunt capabili de o barbarie pe care lumea civilizata o credea de multa vreme eradicata.

Reactii dupa decapitarea preotului catolic din Franta. Sacrificiu ritualic musulman?

„Un preot catolic de 86 ani decapitat în timp ce slujea liturghia în Rouen, nordul Franței! Avea aproape 60 de ani de preoție. Câte botezuri, câte căsătorii, de câte mii de ori celebrase Sfânta Liturghie până i s-a luat gâtul în biserica în care slujea? Ce oroare!
Ce prăbușire mai mare a unui stat occidental dacă un preot catolic a ajuns să fie decapitat la liturghie?
Căci părintele Jacques Hamel nu a fost decapitat în vreo misiune îndepărtată – ca pe vremuri misionarii iezuiți, ori mai recent cei 7 călugări călugări francezi de la Tibehirine decapitați în Algeria -, ci în acea Franță cunoscută ca „La Fille Aînée de l’Église”, pe linie dreaptă în Paris și Londra, la adresa 28 rue Lazare Carnot, 76800 Saint Etienne du Rouvray!
„, a postat Gelu Trandafir

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

„Preot catolic ucis cu sălbăticie de terorişti musulmani în suburbiile Rouen-ului.

Evident, identitatea religioasă a criminalilor n-are nicio importanță, bieții tineri erau deprimați, se simțeau discriminați fiindcă nu le oferise Franța vilă cu piscină, 5000 euro pe lună şi 40 de virgine (aduse de la Köln, eventual).

Bun, aştept să ni se explice că de vină sunt „haterii creştinopați”, cruciadele, inchiziția etc. etc. blablabla.”, a postat Adrian Papahagi

Site-ul shoebat.com, un portal care lupta pentru salvarea crestinilor persecutati in tarile musulmane, inainteaza o alta ipoteza socanta in cazul preotului catolic francez decapitat, aceea a unui sacrificiu ritualic. Potrivit shoebat.com, maicutele care au asistat la uciderea si decapitarea preorului francez au marturisit ca cei doi teroristi musulmani au tinut un fel de ceremonie ritualica dupa decapitarea batranului preot.

Un caz similar s-a intamplat in luna iunie a anului 2010, atunci cand liderul Bisericii Romano-Catolice din Turcia, monseniorul Luigi Padovese, a fost ucis si decapitat de catre soferul sau musulman in cadrul unui sacrificiu ritualic, potrivit telegrafonline.ro.

Glasul.info

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Orange, Vodafone si Telekom au primit amenzi de 900.000 de lei de la ANCOM

mie iul. 27 , 2016
Orange, Vodafone si Telekom au primit amenzi de 900.000 de lei de la ANCOM din cauza neindeplinirii obligatiilor de acoperire prevazute in licentele de utilizare a spectrului de frecvente radio castigate in urma procedurii de selectie din anul 2012. Orange, Vodafone si Telekom au primit amenzi de 900.000 de lei […]
Orange, Vodafone si Telekom au primit amenzi de 900.000 de lei de la ANCOM

Poate vă place și:

libris.ro