RSS

Gheorghe Piperea: "Marile bănci …

Tot mai multe dintre …

Deși este un demers nelegal și a…

Dezbinarea românilor …

Monica Macovei se face vinovată …

Printr-o dublă măsură…

Liderii antiromâni ai UDMR din j…

Protestul românilor f…

Taxe inventate pentru colete de …

O problemă foarte gr…

Lia Savonea, noua șefă a CSM: "I…

Desemnată și apoi al…

PNȚCD cere retragerea premiului …

Acordarea acordarea …

«
»
TwitterFacebookPinterestGoogle+
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Casa Păcii: de ce încă e important Ștefan cel Mare

Print Friendly, PDF & Email

Există mai multe motive pentru care Ștefan cel Mare este și astăzi o figură relevantă, în ciuda a ceea ce criticii săi susțin. Este categoric greșit ca el să fie îndepărtat ca fiind prea anacronic pentru a putea juca un rol adecvat în epoca noastră. Să vedem de ce.

În tradiția islamică, există trei clasificări pe care o națiune sau un imperiu musulman le folosesc pentru a eticheta alte state. O ”Casă a Islamului” este o națiune islamică sau islamizată, în vreme ce o ”Casă a Războiului” este o națiune neislamică inamică. O a treia categorie, mai puțin întâlnită, este ”Casa Păcii”, o țară neutră care nu este nici islamică dar nici nu este privită ca un dușman al islamului. Statutul de ”Casă a Păcii” este ceea ce vechii principi români doreau pentru Valahia și Moldova și cei mai mulți dintre ei au mers la război cu turcii numai după ce cei din urmă au violat flagrant această înțelegere. Ștefan cel Mare este exemplul dintâi al acestei mentalități.

”Casa Păcii” este un statut pentru care, din când în când, trebuia luptat. De exemplu, Mehmed al II-lea se opunea semi-autonomiei principatelor românești, fiindcă în mod înțelept el prevăzuse că așa ceva ar putea duce la declinul Imperiului Otoman. Mehmed, un italofil a cărei mamă fusese probabil fie italiancă fie italiancă evreică, nu agrea un astfel de concept nemachiavelic cum era cel de ”Casă a Păcii”. De aceea a vizat fără succes să zdrobească principatele românești cu armate mai mari decât cea cu care cucerise Constantinopolul.

Ștefan cel Mare nu se vedea pe sine cu adevărat ca un cruciat împotriva islamului, ci dobândise o atare reputație fiindcă îi pricinuise lui Mehmed al II-lea cea mai mare înfrângere pe care turcii o cunoscuseră până atunci. Ștefan a preferat tratatele de pace cu turcii otomani și nu războiul, și pornise la război cu aceștia numai după ce tratatele respective fuseseră sistematic violate de către ambițiosul Mehmed. Din acest punct de vedere, Ștefan este un excelent antidot împotriva așa-zișilor lideri de astăzi, care sprijină cele mai neprovocate acte de agresiune împotriva națiunilor islamice în timp ce permit străinilor musulmani să imigreze în țările lor. Atitudinea lui Ștefan cel Mare a fost exact cea opusă, favorizând bunele relații cu musulmanii și nu războiul cu ei, dar neezitând să meargă la război în fața oricărei încercări de islamizare a țării sale.

Un alt motiv pentru care Ștefan cel Mare este o figură demnă de urmat este acela că a fost un geniu politic și strategic. Fiind conducătorul unei țări încercuite, el și-a bazat alianțele pe principiul de a evita războiul pe mai multe fronturi. El avea o abilitate atât de naturală de a face acest lucru încât aparent i-a fost ușor, ceea ce nu este adevărat. De aceea el este un excelent model de urmat pentru țările încercuite din punct de vedere geopolitic.

Presa soroșistă antiortodoxă din România s-a specializat în ridiculizarea canonizării lui Ștefan cel Mare, de obicei pe baza argumentului că, având mai multe neveste, statutul său ca model de bărbat creștin ar fi compromis. Aceasta este o minciună sfruntată. În primul rând, acest tip de aranjamente nu erau deloc condamnate de Biserică la vremea aceea. În al doilea rând, faptul că cel mai distins dintre mulții săi moștenitori direcți a fost o fiică sugerează că Ștefan, spre deosebire de vărul său Vlad, iubea și înțelegea realmente femeile. Aceasta nu înseamnă să sugerăm că stilul său de viață ar fi cumva aplicabil astăzi, ba chiar la vremea lui era clar de neînțeles pentru omul de rând. Dar în acele vremuri, trebuie că se promova astfel un sens real al frăției între femei bazat pe ideea depășirii geloziei feminine.

În concluzie, Ștefan cel Mare nu este un anacronism muzeal, așa cum spun criticii săi din ignoranță. Dimpotrivă, el are multe să ne învețe astăzi. Cineva ar putea chiar să meargă mai departe și să spună că figura lui este mai adecvată acum decât oricând.

Sursa: estica.eu

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.

loading...

Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info
Inline
Inline