ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII

ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII

Această țară milenară, pământ al Marilor Străbuni, născuți din primordiile lui, a cunoscut și zile mai bune. Nu voi face o retrospectivă detaliată, despre țară și neamul român ce o stăpânește (?), ci, doresc să atrag atenția asupra unui fapt de o continuă îngrijorare pentru poporul nostru. Până una alta, anul 2017, nu a venit cu bune auspici nici pentru România. Balcanii sunt în fierbere maximă, iar venirea la putere a lui Trump, în S.U.A. se pare că a dat peste cap scenariile sforarilor planetari. O nouă reorganizare teritorială, alte scenarii, sunt acum puse în balanță, de cei care conduc acum lumea. Întâlnirea dintre Trump, Putin și Orban, în Câmpia Panonică (Ungaria), face parte dintr-o primă etapă actualizată, a reâmpărțirii puterii planetare.

România, poartă spirituală și strategică, situată geografic între orient și occident; Punte a Suspinelor, dorită atât teritorial cât și pentru bogățiile ei imense de ursul orientului și de vulturii occidentului, doar Bunul Dumnezeu Cel Veșnic și Adevărat, Marii Străbuni și Marele Lup Alb o mai pot salva, căci, noi românii, din neamul ancestral al geto-dacilor, nu suntem azi decât o umbră palidă și efemeră, a înaintașilor noștri. Evenimentele recente din țara noastră, ce au început cu protestele din 18 ianuarie, nu fac decât să confirme acest lucru (a câta oară..?).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

ROMÂNIA ÎN CUMPĂNA VREMII

După ce oculta globalistă, a cucerit economic România în 1989, destinul ei, a fost și este în continuare crud și tragic. S-a trecut într-un ritm forțat, la destabilizarea țării, luându-i-se suveranitatea, schimbându-i-se istoria, pregătită pentru a fi destabilizată total. S-a motivat ieșirea Fiilor Pământului, din Patria Mamă România, pentru a fi forță brută de muncă ieftină, la înaltele Porți Occidentale, ca țara să rămână goală, pentru a fi colonizată cu popoarele migratoare, din pusta asiatică.

România, una din primele țări din lume, cu o economie robustă, la finele anilor *80, ce și-a plătit integral datoria externă, a avut deficit 0, iar hambarele țării, pline până la refuz, cu de toate. Flota României era a patra din lume, însumând un total de 288 de nave comerciale. Uzinele de autocamioane, autoturisme și cele de aeronautică, împrăștiate pe tot cuprinsul țării, combinatele siderurgice și petro-chimice, rafinăriile, gazele naturale, aurul și metalele rare, pădurile, combinatele de porci și păsări, agricultura, chiar și cultura, datinile și tradițiile ancestrale, sunt astăzi, după doar 27 de ani de ocupație, în mâna multinaționalelor străine, o amintire încă vie, în inima românului, ajuns aproape fără identitate națională. Acesta este adevărul crunt, despre România – Țara de Dincolo de Neguri, Țara Titanilor și a Uriașilor, cu scaunul în Muntele Sfânt Koga-Ion și Alburnus Maior.

Evenimentele din ultimile zile, par să fie pregătirea la ceva ce o să urmeze cât de curând și, probabil deloc liniștitor pentru țară. Protestele, deși cât se poate de nimerite, par să fie monitorizate de lacheii sforarilor planetari. Aceștia, se folosesc manipulări, pentru a destabiliza România și pentru a diviza populația ei și așa destul de greu încercată. În Europa, canalele de știri, la ordinea ocultei, crează scenarii cât mai grotești, toate, în favoarea dezmembrării țări. Vecinilor noștri, hunii turanici (ungurii), din Câmpia Panonică (Ungaria), le convine de minune ce se întâmplă la noi, modificând și manipulând informațiile de la proteste, ce sunt transmise pe ecrane uriașe în Budapesta, ca fiind organizate de confrații lor (etnia hunică conlocuitoare din România), pentru crearea așa-numitului Ținut Autonom Secuiesc. Parlamentul babilonic din Bruxell, al U.E. este bombardat de cererile ungurilor, pentru crearea acestui ținut.

Acest popor ugro finic, de neam turcic, înrudit și cu tătarii, înrudit îndeaproape cu chazarii și sioniștii de neam iudaic, venit din pustele asiatice, deosebit de sângeros, născut pe crupa calului, ce a trăit chiar de la începutul său doar din jafuri, prădând triburile cu care au ajuns în contact, a cărei retrospectivă ajunge până în sec. al VI-lea, când intră pe la gurile Dunării de Jos, ținând partea estică, până în Câmpia Panonică, ce a aparținut străbunilor noștri geto-daci, este astăzi, foarte aproape de a deveni, un popor de sine stătător (?!), pe târâmul marilor noștri străbuni, și asta numai din cauza ignoranței, a nepăsării, totodată a divizării și a lașității poporului nostru.

Crimele acestui trib ugro- finic, astăzi cu nume de popor unguresc, împotriva poporului român ni le aducem aminte cu oroare. Nu mai departe de evul mediu, când populația de origine română, dominantă în spațiul intra și extra carpatic, nici măcar nu era recunoscută ca popor, ci sclav al imperiului austro-ungar. Mai târziu, fără ca a aceste crime să dispară (…) „Anul 1940 poate fi denumit ca fiind anul cel mai tragic din istoria românilor. De la sfârşitul lunii iunie şi până la începutul lunii septembrie, România a suferit rapturi teritoriale care au însumat circa 33,8% din suprafaţa ţării (100.913 km2) şi o pierdere de 6.777.000 de locuitori (adică 33,3% din populaţia ţării). Practic, România Mare, devenise amintire”, spune revista Art Emis. Ungurii, intră în Ardeal, unde în localitățile Ip și Trăznea, se dedau la atrocități și masacre greu de descris, asupra românilor. Singura vină a miilor de uciși din Ardeal, a fost faptul că s-au născut români. Actualmente, români neștiutori din această parte a țării, nepăsători și indiferenți, pleacă în Ungaria, pentru a lua cetățenie, primind bani, foloase și pensie. Astfel, populația ugurească, fals îngroșată, va putea cere organismelor internaționale, dreptul de a înființa acel Ținut Autonom Secuiesc, ca populație majoritară, în Ardeal.

Voi pune o întrebare, fraților mei români, în special celor din Ardeal: Frați români, când vă veți da seama de pericolul dezrădăcinării de glia străbună, ce ne paște de după colț, pe toți românii laolaltă? Suntem în mare pericol, ca națiune română! Toate hienele, țin cu ghearele și dinții de România. Noi, ca popor predoninant de români, de sine stătător, vom dispărea ca și civilizație, din cauza nepăsării și a divizării noastre. Da.., ca civilizație, născuți din pelasgii și geto-dacii ce au populat acest pământ bun și frumos, cu leagănul în România de azi. Suntem, după cum se vede, un popor divizat ce se urăște pe sine însuși. Haidem cu toții, Fii Pâmântului, al acestui popor milenar, cu istoria noastră unică, ce se pierde în negura vremurilor de mult apuse, dar nu uitate, să fim una cu țara, una cu poporul din care facem parte. Să nu dăm concursul pungașilor și haimanalelor, ce au furat frâiele puterii, din țara noastră!

Frați români, de v-a mai rămas o fărâmă din Marele Spirit Ancestral Străbun, rămâneți consecvenți principiilor care altădată ne-au ținut uniți ca neam primordial. Fiți uniți în cuget și simțiri! Fiți toți ca unul și unul ca toți, căci numai așa ne vom putea consolida continuitatea ca neam și civilizație, pe pământul moștenit de la Marii Străbuni. Inteligența noastră este nativă; s-o folosim, pentru a dejuca planurile sforarilor planetari, ce ne doresc dispariția de pe firmamentul popoarelor lumii. Orice s-ar întâmpla, SĂ RĂMÂNEM UNIȚI !!!

Autor: Aron Şandru

 

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Şandru Aron

S-a nascut in anul 1970, jud. Vâlcea

Lasă un răspuns

Next Post

Digi 24: Nu ascultați minciunile altora! Ale noastre sunt mult mai bune!

Dum mart. 12 , 2017
Digi 24: Nu ascultati minciunile altora! Ale noastre sunt mult mai bune! De ceva vreme, postul de propaganda progresista Digi 24, se screme impreuna cu un grup de alti propagandisti din mass media si cativa IT-isti “sa lupte” impotriva  asa numitului fenomen de “fake news” (n.r. din engleza, stiri false). […]
Digi 24: Nu ascultati minciunile altora! Ale noastre sunt mult mai bune!, Foto: captura TV Digi 24

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News