ŞI PE TINERI TRECUTUL ÎI DOARE

ŞI PE TINERI TRECUTUL ÎI DOARE

Nu o dată, la manifestările organizate de societățile noastre românești (cu excepția festivalurilor la care participă colective artistice de copii), am auzit obiecții referitoare la prezența în număr foarte mic sau lipsa totală a tineretului. ”Unde-i tineretul, de ce atât de puțini tineri sunt printre noi?”, se întreabă patetic unii patrioți prezenți la evenimentele de respirație națională. Observații de acest tip au răsunat de multe ori la conferințele și mitingurile de doliu, inițiate de cele două societăți ”Golgota”.

Drept că, în ultimii ani, la activitățile ”Golgotei ” românilor din Ucraina, societate condusă de Octavian Bivolaru, această întrebare a dispărut de pe ordinea zilei. Deși s-ar părea că o societate, care se preocupă în exclusivitate de rănile trecutului și de reabilitarea martirilor neamului, nu este atractivă pentru generația în creștere de astăzi, conducerea ei a reușit, totuși, să trezească interesul tinerilor, asumându-și în mare parte obligația morală a profesorilor școlari de a le cultiva copiilor cunoștințe despre tragediile prin care a trecut neamul nostru.

ŞI PE TINERI TRECUTUL ÎI DOARE

Bunăoară, anul trecut, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, care la români este și Ziua Eroilor, la momentul de reculegere de la memorialul ostaşilor şi martirilor români din fostul cimitir militar din Cernăuți, ridicat în perimetrul cimitirului evreiesc sub patronatul Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, au fost prezenți mai mulți copii decât adulți.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În lipsa unui preot, locul unde odihnesc osemintele a 695 de ostaşi români căzuţi în cel de-al doilea război mondial, iar mai târziu au fost aruncaţi şi 400 de martiri asasinaţi în primul an al dictaturii staliniste în ţinut a fost sfințit cu lacrimile din cântările sincere ale grupului de copii de la Centrul Bucovinean de Artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti, însoţiţi de vicepreşedintele Gheorghe Stratulat.

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

În căutarea lui Vladimir Purișchevici Partea 1: Sutele Negre (Ante-Primul Război Mondial)

vin iun. 2 , 2017
În căutarea lui Vladimir Purișchevici Partea 1: Sutele Negre (Ante-Primul Război Mondial) Pentru a înțelege omul, trebuie să ne întoarcem mai întâi la orașul cunoscut atunci sub numele său rusesc, Kishinev, acum cunoscut sub numele de Chișinău, Moldova. O provincie a Imperiului Rus în care “palma de așezare” post-Cateriniană fusese […]
În căutarea lui Vladimir Purișchevici Partea 1: Sutele Negre (Ante-Primul Război Mondial)

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News