ISTORIA UNUI CÂNTEC DE ÎNSTRĂINARE

ISTORIA UNUI CÂNTEC DE ÎNSTRĂINARE

Au şi cântecele soarta lor, asemenea oamenilor, asemenea locurilor marcate de paşii unor personalităţi de mare valoare. Cu 17 ani în urmă, la intrarea într-un nou mileniu, la Cernăuţi, în Palatul Naţional al Românilor, a avut loc un eveniment despre care, posibil, mulţi au şi uitat, dar a rămas înspre vie păstrare în inima protagonistei acelei sărbători cu lacrimi în ochi.

La acel moment, Victoria Costinean nu purta prestigiosul titlu de Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, nici „Izvoraşul” ei nu se învrednicise încă a se numi colectiv artistic model, dar interpreta de la Ropcea (născută la Igeşti) era cunoscută, aplaudată, aşteptată şi iubită de public, mai ales datorită cântecelor pătrunse de durerea trecutului traumatizant al neamului românesc din nordul Bucovinei.

Atunci, în decembrie 2000, adunaţi la Palatul Naţional, mai mulţi români s-au bucurat şi au lăcrimat alături de Victoria, fiind părtaşi la momentul de vârf din creaţia ei – lansarea unei audio casete cu cântece de înstrăinare, intitulată „Di dor mult îi greu pomântu”.

ISTORIA UNUI CÂNTEC DE ÎNSTRĂINARE

Iată începutul drumului acestui sfâşietor cântec reamintit de însăşi prima interpretă, Victoria Costinean: „În 1991, la împlinirea a 50 de ani de la începutul deportărilor staliniste, la Chişinău a avut loc o amplă manifestare comemorativă. Prin luna mai, o delegaţie de la Ministerul Culturii al Republicii Moldova a sosit la Ropcea, solicitându-mi participarea. Ansamblul meu „Izvoraş”, înfiinţat în 1981, era deja cunoscut în România şi Moldova.

Cu un an înainte participasem la un festival de colinde, la Chişinău. Solii Moldovei ne-au cerut să prezentăm un cântec care să exprime tragedia evenimentelor din 1941. Aveam o lună pentru a ne pregăti. Subiectul nu ne era străin, căci şi eu, şi soţul meu Ştefan am crescut cu amintirile amare ale mamelor noastre, care au trecut prin infernul exilului. În locul cântecelor de leagăn am auzit plânsul lor după cei pierduţi în Siberia. Căutând prin Ropcea şi Igeşti, am adunat multe cântece, însă simţeam că nu-i ceea ce dorim să exprimăm noi. Atunci Ştefan a hotărât să scrie singur versurile. El a mai compus texte pentru cântecele mele.

[alert-success]„Bucovină, ce-ai păţit” a apărut dintr-o răsuflare: „Bucovină ce-ai păţit,/ Cine-n două te-a-mpărţit?!/ M-a împărţit un irod/ Şi mi-a spus de Sud şi Nord.// Bucovină, floare aleasă,/ Cheamă-ţi gospodarii-acasă/ Din miazăzi şi apus,/ Unde duşmanii i-au dus.// Primeşte-i la sânul tău/ Din mila lui Dumnezeu/ Şi mai fă un parastas/ Pentru-acei care-au rămas/ Prin pustiuri împărţiţi/ Fără cruci şi nebociţi.// Duşmanii s-au sfătuit/ Şi pe mulţi i-au nimicit/ Am fost mulţi, sântem puţini,/ Dar sântem aici stăpâni”.[/alert-success]

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com