”CA EI NU MAI SUNT ÎN ZILELE NOASTRE!” Un triptic al jertfei supreme pentru perenitatea românilor
M-am convins nu o dată că intuiția, sensibilitatea artistică, acea neasemuită scânteie hărăzită de divinitate, le ajută oamenilor talentați mai mult decât orizontul cunoștințelor acumulate. Un exemplu viu al faptului cât de nepătrunse sunt enigmele actului de creație ne servește pictorul Mihai Alisavetei din Cernăuți, cu rădăcini în suburbia Roșa. Deși face parte din neamul românesc din Bucovina, împrejurările i-au fost ostile în drumul cunoașterii propriei identități.
Am mai scris despre anevoioasa sa cale spre izvoarele străbune, despre ancestrala chemare a sângelui, care numaidecât este auzită de oamenii cu simțul frumosului. Mihai Alisavetei doar de câțiva ani a început să se aprofundeze în istoria neamului său, însă a reușit să realizeze o impresionantă galerie a înaintașilor – adevărați apostoli ai românismului în Bucovina. Bucuria revelațiilor, însă, îi este umbrită de un surâs amar, însoțit de constatarea: ”Ca ei nu mai sunt în zilele noastre!”.
”CA EI NU MAI SUNT ÎN ZILELE NOASTRE!” Un triptic al jertfei supreme pentru perenitatea românilor
La împlinirea unui secol de la ocuparea Bucovinei, când austriecii celebrau cu fast actul nelegiuitei tranzacții, Mihai Eminescu scria:
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
- 2 iulie 1888 – La Beiuș elevul Nicolae Borgovan, ajutat de câțiva intelectuali și meseriași români, rupse flamura ungurească de pe liceu, înlocuind-o cu tricolor românesc - 3 iulie 2025
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025