Manastirea Plaviceni – lacasul de odihna al trupului Marelui Voievod Crestin Mihai Viteazul
In toata istoria lui, poporul roman a avut nevoie de Dumnezeu si de conducatori curajosi, demni care sa lupte pentru dreptul la existenta a acestui popor!
Rand pe rand, in cele mai dificile momente ale istoriei, s-au ridicat, curajosi, luminosi, cu ajutorul si prin mila lui Dumnezeu, domni ai Tarii Romanesti, ai Moldovei si ai Ardealului. Mircea cel Batran, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Neagoe Basarab, Radu de la Afumati.
Fiecare dintre ei a luminat in negura timpului si a inspirat prin credinta si curaj pe cei care s-au luptat pentru fiecare bucatica din ceea ce a devenit Romania, tara frumoasa si senina numita si Gradina Maicii Domnului.
O tara care a devenit leaganul unor oameni coborati ca din povestile de demult, curajosi, talentati, buni, blanzi.
Despre bataliile purtate de toti acesti oameni curajosi am citit cu totii in copilarie, ne-au fascinat si ne-au transmis, cate putin din curajul lor, din dorintele lor de a face bine si a apara pe cei mai putin puternici.
Am aflat cu totii de bataliile de la Rovine, de la Codrii Cosminului, Valea Alba, Calugareni, Targoviste si poate nu am inteles in totalitate insemnatatea victoriilor armatelor romane conduse de marii voievozi.
Manastirea Plaviceni – lacasul de odihna al trupului Marelui Voievod Crestin Mihai Viteazul
Pe langa dragostea de tara, ne-au lasat mostenire istoria, cultura, bucuria si mandria de a fi romani. Toate ctitoriile lor au ramas marturie a credintei si a curajului poporului roman de a sta drept in calea tuturor greutatilor abatute peste el.
Si toate frumoasele manastiri inchinate de marii voievozi lui Dumnezeu, au devenit lacasuri de odihna pentru fiecare dintre ei.
Manastirea Cozia, locul de odihna al lui Mircea Voda, Manastirea Bistrita, locul de odihna al lui Alexandru cel Bun, Manastirea Putna, locul de odihna al lui Stefan cel Mare si Sfant, Manastirea Curtea de Arges, locul de odihna al lui Neagoe Basarab, fiecare dintre ele surse de lumina si bucurie.
Insa, Marele Voievod Mihai Viteazul, tradat si asasinat pentru curajul de a fi unit toti romanii, de a-i fi incurajat sa fie unul in cuget si simtiri, a avut o soarta grea, iar locul secret, in care trupul marelui domnitor a stat ascuns timp de secole, a cazut in paragina. Lacasul care ar trebui sa straluceasca precum Putna, precum Curtea de Arges, precum Cozia, are nevoie de ajutorul nostrum al tuturor.
Manastirea Plaviceni, caci despre ea este vorba, este, din multe motive, fara sprijin, fara ajutor, din partea romanilor si a statului roman.
Să mulţumim lui Dumnezeu că ne oferă astfel ocazia să-i răsplătim marelui voievod român iubirea de ţară şi neam pentru care el a mers la moarte.
E o mare cinste ca acum, cînd s-au descoperit moaştele marelui voievod şi cînd dosarul său de canonizare se află pe masa Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, să ni se ofere ocazia reconstrucţiei acestei mănăstiri de taină a neamului românesc.
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-plaviceni-67885.html
Putem, fiecare dintre noi, in clipa in care vom povesti copiilor sau prietenilor nostri despre Mihai Viteazul, voievodul tuturor romanilor, ca toti, impreuna, am contribuit, din putinul pe care il avem, la refacerea Manastirii Plaviceni, la restaurarea si redarea unui lacas sfant, poporului roman.
Multe informatii se pot afla de pe pagina de internet a manastirii http://www.manastireaplaviceni.ro/, conturile in care se strang fonduri pentru refacerea Manastirii si informatii despre trecutul si prezentul Manastirii Plaviceni.
Avand in vedere ca statul roman nu ajuta la refacerea acestui lacas, nadejdea celor care si-au propus sa ajute la renasterea lui, sta in noi toti, in fiecare dintre noi si in toti la un loc, la fel ca atunci cand Marele Domnitor si-a dat viata pentru noi toti si pentru fiecare dintre noi.
Autor: Dragos Ion
Foto: www.manastireaplaviceni.ro
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri