La 1 noiembrie 1865, în Voineștii Covasnei se năștea, în familia oierilor Matei și Paraschiva Teacă, Ioan- cel ce avea să devină primul Episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu.
Noi, cei de azi, suntem obligaţi să învăţăm de la înaintaşii noştri: ei au crezut în ei şi au învins!
„Păstrând cele bune şi frumoase de la părinţi, vom creşte şi spori cele de folos şi cu mândrie pentru urmaşii noştri, în mâna şi grija cărora le lăsăm, curată şi neprihănită, biserica străbună, tare şi înfloritoare patria noastră, România reîntregită”
(Episcopul Justinian Teculescu, Pentru neam şi pentru lege)
Fiecare comunitate din spaţiul nostru românesc a dat, în decursul timpului, oameni pe care s-a sprijinit, şi se sprijină şi astăzi, cupola de azur a Neamului Românesc. Chiar şi comunităţile din zonele modeste (din punct de vedere material) ale României şi-au adus, totuşi, o contribuţie deosebită, ridicându-se din mijlocul lor oameni de o certă valoare culturală şi ştiinţifică.
La 1 noiembrie 1865, în Voineștii Covasnei se năștea cel ce avea să devină primul Episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu
Printre personalităţile oraşului Covasna care au îmbogăţit patrimoniul cultural şi spiritual naţional, se numară şi Episcopul Justinian (Ioan) Teculescu, născut la 1 noiembrie 1865 în această localitate.
Tânărul Ioan Teculescu, unul din cei zece copii ai familiei Matei şi Paraschiva Teacă, şi-a început studiile la şcoala primară din localitate, sub îndrumarea preotului Nicolae Comşa şi a învăţătorului Ioan Iosif.
A urmat, apoi, cursurile Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, unde în anul 1885 îşi ia Bacalaureatul. Într-un tablou al clasei a treia de liceu, eminentul elev Ioan Teculescu apare în mijlocul colegilor, de care era foarte iubit, singur încă în straiele lui româneşti. Datorită educaţiei primite în familie, viitorul Episcop Justinian Teculescu a optat pentru vocaţia de dascăl şi preot.
Sursa: Florentina Teacă / covasna-voinesti.blogspot.ro
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025