Deputatul Marius Budăi: “Impozitul de 1% pe cifra de afaceri avantajează în principal firmele românești”
Deputatul PSD Marius Budăi, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, a declarat marți, 31 octombrie, că măsura anunțată de Guvern privind impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri, în locul cotei actuale de impozitare de 16% pe profit, va avantaja în primul rând firmele românești.
„În opinia mea, această măsură va sprijini capitalul autohton, pentru că cele mai multe dintre firmele care vor beneficia de acest impozit redus sunt firme românești. În România sunt circa 475.000 de firme, din care 450.000 au cifra de afaceri de sub 1 milion euro, ele fiind în principal întreprinderi mici și mijlocii, cu capital românesc”, a declarat Marius Budăi.
Deputatul Marius Budăi: “Impozitul de 1% pe cifra de afaceri avantajează în principal firmele românești”
Deputatul PSD a subliniat că introducerea acestei măsuri nu va avea un impact bugetar negativ, întrucât se va aplica și acelor firme care își disimulau cheltuielile pentru a obține un profit apropiat de zero, evitând astfel plata taxelor în sistemul actual.
Marius Budăi a mai precizat că „în mod cert” vor fi avantajate firmele corecte, care au activitate comercială și care își declară în mod cinstit veniturile.
- 25 Iunie 1942 – Cum se petrecea colonizarea cu unguri a unei comune din Cluj prin deposedarea de locuințe a românilor - 25 iunie 2025
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025