Centrul pentru Cetățenie Română din Chișinău va acorda asistență calificată la întocmirea dosarului de redobândire a cetățeniei române
Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a anunțat decizia înființării la Chișinău a Centrului pentru Cetățenie Română.
Discuțiile privind Centrul pentru Cetățenie Română au fost purtate cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Republica Moldova, în special cu cei ai organizațiilor constitutive ale Blocului Unității Naționale. Ideea unui Centru pentru Cetățenie Română fusese lansată cu ocazia Atelierului legislativ cu genericul ”Legea cetățeniei române, necesități de ajustare”, organizat la Chișinău în vara anului curent și fiind conceput ca un laborator de idei orientate spre societatea românească din țară și de peste hotare.
Centrul pentru Cetățenie Română din Chișinău va acorda asistență calificată la întocmirea dosarului de redobândire a cetățeniei române
Centrul pentru Cetățenie Română va funcționa în incinta Biroului parlamentar al deputatului Constantin Codreanu din strada 31 August 1989 nr. 98, Chișinău, MD-2004 (clădirea Uniunii Scriitorilor din Moldova) și va avea program în zilele de marți, miercuri și joi ale fiecărei săptămâni.
Comunicat de presa primit de la președintele al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 13 Books
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.