Românii din Bucovina: „Noaptea neagră de la Lunca, vie în memoria noastră”
S-au împlinit 79 de ani de la odioasele masacre din ianuarie şi februarie de la Lunca şi 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, când sute de români nevinovați au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru faptul că, nerezistând teroarei insuportabile aduse de bolşevici, au fost nevoiți să se refugieze pe teritoriul liber al Ţării lor de obârşie.
Supravieţuind într-o Bucovină răstignită de o istorie vitregită, nu trăim nici astăzi timpuri mai uşoare, când în pericol de moarte e soarta limbii noastre –în care se mai visează şi se mai speră încă româneşte. Or, frângând atâtea destine, ”raiul” adus de sovietici în Bucovina înjumătăţită aşa şi n-a sosit pentru noi, românii, care, în pofida istoriei nedrepte, suntem din nou puşi în faţa dilemei – să luptăm cu demnitate pentru viaţa Limbii Române sau să ne ucrainizeze forţat, să murim ca naţiune.
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
- Valeriu Munteanu, deputat AUR: „Fântâna Albă este Katyn-ul românesc. Nu vom uita” - 1 aprilie 2025
- Deputatul Govor Mircea sau imaginea ipocriziei, a promisiunilor neonorate - 31 martie 2025
- 30 Martie 1903: Jurnalistul român Gheorghe Mohan este osândit la 1 lună temniță și 500 coroane amendă pentru articolul „COARDA SE ÎNTINDE” - 30 martie 2025
Be the first to comment on "Românii din Bucovina: „Noaptea neagră de la Lunca, vie în memoria noastră”"