La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu

La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu

Descendent al unei vechi familii transilvanene stabilite in Oltenia,  Gheorghe Magheru a fost unul dintre comandantii militari importanti din oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), iar mai apoi comandant in razboiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finante in cabinetul revolutionar din Țara Românească in anul 1848, pentru ca in cele din urma, sa fie numit temporar, comandant general al trupelor revolutionare din Țara Românească.

In luna octombrie a anului 1848, Gheorghe Magheru a fost nevoit sa se refugieze in Transilvania, de unde mai apoi a ajuns la Viena, dupa ce trecuse pentru scurta vreme si pe la Triest( n.r. un oras din Italia). Inainte cu doi ani de a fi implinit un vis secular al românilor , Unirea Principatelor române, Magheru s-a reintors in Țara Românească, redevenind activ politic.

La 8 aprilie 1802 se nastea Gheorghe Magheru, unul dintre comandantii militari din oastea lui Tudor Vladimirescu

Redam cateva citate din scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri, in care se face referire si la Gheorghe Magheru.

[legend title=”Comandant in razboiul ruso-turc din 1828-1829″ style=”1″]

(…)Mai in urma, peste vreo doi ani, cand s-a facut unchiul dumitale Costache Campineanu caimacam la Craiova, pe mine m-a facut polcovnic de vanatori, si am fost polcovnic de vanatori pana s-a deschis iar razboiul cu muscalii la 1828 si m-am dus cu capitanul Solomon si cu Magheru.

Ne-am bătut cu turcii patrusprezece luni mereu, ziua și noaptea, sub comanda lui Geismar și a lui Roth; vedeam în toate zilele moartea cu ochii, că ne puneau muscalii tot înainte la avant-posturi. (…)

Când am ieșit din lăzăret se făcuse pacea; Muscalii ne mai ciortise o bucata de pamant la gurile Dunarii; lui Solomon și lui Magheru le venise de la împăratul Nicolae ‘sfânta Ana’ de gât și celuilalt sabia cu cruce, iar nouă ne-a dat drumul p-acasă.”

(Polcovnicul Ioniţă Ceganu)[/legend]

[legend title=”Din timpul zaverii” style=”1″]“Expedițiunea lui buluc-bașa Simion, om al Brâncoveanului, fusese nimicită de Magheru, care-l silise să se întoarcă rușinat la Sibiu, de unde fusese trimis.

Se crede că ar fi fost arestat și închis la Alba-Iulia, după cererea lui vodă Ghica prin Fleischak Akenau, consulul austriac din București; alții cred că ar fi trecut în Serbia, amestecându-se cu cârjalii.

Dar din toate încercările boierilor, cea mai serioasă a fost a lui Ghiță Cuțui cu Toma Brătianu și cu serdarul Cristu, care adunase 600 de străini voluntari la pasul Vulcan, cu cari credeau să ridice pandurii, cum făcuse Vladimirescu; dar ei n-au ținut nici două zile în contra lui Magheru. La cele dintâi detunături de pușcă au fost părăsiți de oamenii cu care ajunsese aproape de Cozia.

Toma Brătianu și cu Cristea au fugit la Petroșani, iar nenorocitul Cuțui a căzut cu 20 de tovarăși în puterea lui Magheru, care i-a dus dinaintea domnului la București. Dați în judecata divanului, au fost condamnați ca culpabili de înaltă trădare, și Ghiță Cuțui cu doi tovarăși au fost spânzurați în Târgul de Afară, singura esecutare capitală în tot timpul domniei lui Grigorie-vodă.”[/legend]

[legend title=”Cântecul soldatului, Grigorie Alexandrescu” style=”1″]“

În anul 1853 se auzea de război. Alexandrescu, ca și Nicu Bălcescu au avut totdeauna credința că România numai prin arme se putea ridica la rangul ce i se cuvine.

Era vorba ca o armată auxiliară franceză să vie să ocupe valea Dunărei de jos, iar flota engleză să cuprindă Marea Neagră; se suna și de venirea lui Magheru cu proscrișii români, și tinerimea începuse a bate din pinteni. Atunci Alexandrescu a scris Cântecul soldatului:

Pe câmpul României

Trompeta când răsună,

La glasul datoriei

Oștirea se adună …”[/legend]