(…)Mai in urma, peste vreo doi ani, cand s-a facut unchiul dumitale Costache Campineanu caimacam la Craiova, pe mine m-a facut polcovnic de vanatori, si am fost polcovnic de vanatori pana s-a deschis iar razboiul cu muscalii la 1828 si m-am dus cu capitanul Solomon si cu Magheru.

Ne-am bătut cu turcii patrusprezece luni mereu, ziua și noaptea, sub comanda lui Geismar și a lui Roth; vedeam în toate zilele moartea cu ochii, că ne puneau muscalii tot înainte la avant-posturi. (…)

Când am ieșit din lăzăret se făcuse pacea; Muscalii ne mai ciortise o bucata de pamant la gurile Dunarii; lui Solomon și lui Magheru le venise de la împăratul Nicolae ‘sfânta Ana’ de gât și celuilalt sabia cu cruce, iar nouă ne-a dat drumul p-acasă.”

(Polcovnicul Ioniţă Ceganu)

Se crede că ar fi fost arestat și închis la Alba-Iulia, după cererea lui vodă Ghica prin Fleischak Akenau, consulul austriac din București; alții cred că ar fi trecut în Serbia, amestecându-se cu cârjalii.

Dar din toate încercările boierilor, cea mai serioasă a fost a lui Ghiță Cuțui cu Toma Brătianu și cu serdarul Cristu, care adunase 600 de străini voluntari la pasul Vulcan, cu cari credeau să ridice pandurii, cum făcuse Vladimirescu; dar ei n-au ținut nici două zile în contra lui Magheru. La cele dintâi detunături de pușcă au fost părăsiți de oamenii cu care ajunsese aproape de Cozia.

Toma Brătianu și cu Cristea au fugit la Petroșani, iar nenorocitul Cuțui a căzut cu 20 de tovarăși în puterea lui Magheru, care i-a dus dinaintea domnului la București. Dați în judecata divanului, au fost condamnați ca culpabili de înaltă trădare, și Ghiță Cuțui cu doi tovarăși au fost spânzurați în Târgul de Afară, singura esecutare capitală în tot timpul domniei lui Grigorie-vodă.”

În anul 1853 se auzea de război. Alexandrescu, ca și Nicu Bălcescu au avut totdeauna credința că România numai prin arme se putea ridica la rangul ce i se cuvine.

Era vorba ca o armată auxiliară franceză să vie să ocupe valea Dunărei de jos, iar flota engleză să cuprindă Marea Neagră; se suna și de venirea lui Magheru cu proscrișii români, și tinerimea începuse a bate din pinteni. Atunci Alexandrescu a scris Cântecul soldatului:

Pe câmpul României

Trompeta când răsună,

La glasul datoriei

Oștirea se adună …”