Ziua Independenței României a fost sărbătorită la Sfântu Gheorghe de peste o mie de persoane

Ziua Independenței României a fost sărbătorită la Sfântu Gheorghe de peste o mie de persoane
Ziua Independenței de Stat a României sărbătorită istoric la Sfântu-Gheorghe, jud.Covasna.
O mie de elevi de la Colegiul Național Mihai Viteazul în frunte cu profesorii si învățătorii lor au marcat acest eveniment, mai întâi în curtea liceului, unde în cadrul unui program de cântec si poezie patriotică au conturat harta întregii Românii, desfășurându-se apoi intr-un marș solemn spre centrul orașului, participând astfel si la ceremonialul militar-religios care a avut loc în fața statuii lui Mihai Viteazul, sub coordonarea domnului prefect al jud. Covasna, Sebastian Cucu.
Organizarea impecabilă a elevilor s-a datorat doamnei directoare a Colegiului National Mihai Viteazul, Luminița Costea, doamnei director-adjunct, Maria Băilă, profesoară de istorie, sufletul acestei manifestări, precum si vrednicului părinte Sebastian Pârvu, de la Catedrala din Sfântu-Gheorghe, deasemenea cadru didactic la această prestigioasă unitate de învățământ cu rezultate remarcabile atât pe plan județean cât si național.

Ziua Independenței României a fost sărbătorită la Sfântu Gheorghe de peste o mie de persoane, Foto: Mihai Tîrnoveanu
Mâine revin cu relatări despre reacția oamenilor din Sfântu-Gheorghe care au văzut fluviul de copii îmbrăcați în costume naționale având steaguri tricolore în mâini, povestea acestor steaguri, precum si cu noile speranțe ce răsar din acest eveniment.
Doamne ajută!
Mihai Tîrnoveanu
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- Senatoarea Diana-Iovanovici Șoșoacă anunță că îi face plângere penală medicului care încearcă să-și constrângă pacienții să se vaccineze - 15 ianuarie 2021
- Un avocat ieșean încearcă să smulgă răspunsuri de la autorități privind vaccinarea, susținând că în România “cetățenii de rând nu au acces la anumite informații de ordine publică” - 15 ianuarie 2021
- Un grup de patrioți împarte Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, românilor din comunitățile istorice - 14 ianuarie 2021