Ministerul Culturii a elaborat proiectul de Hotărâre care permite restituirea donaţiilor pentru „Cuminţenia Pământului”

Ministerul Culturii a elaborat proiectul de Hotărâre care permite restituirea donaţiilor pentru „Cuminţenia Pământului” 

Deputatul PSD de Bucureşti Beatrice Tudor şi secretar al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor afirmă că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a elaborat deja proiectul de Hotărâre care stabileşte măsurile necesare pentru restituirea sumelor de bani care au fost donate de către publicul român pentru sculptura “Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi.

Astfel, citând răspunsul la o interpelare formulată de deputat către Ministerul Culturii, Beatrice Tudor explică şi care sunt paşii ce mai trebuie urmaţi:

“Proiectul de Hotărâre este elaborat de către Ministerul Culturii şi se află în prezent pe circuitul interministerial de avizare. După ce se va parcurge această etapă, el va fi supus adoptării de către Guvernul României, iar după adoptare se vor putea restitui banii în mod efectiv către cei care au donat”.

Beatrice Tudor susţine că Ministerul Culturii a transmis, astfel, o veste bună, afirmând că mulţi români se întrebau ce se va întâmpla cu banii care fuseseră donaţi pentru achiziţionarea de către statul român a “Cuminţeniei Pământului”, proiect pe care l-a declarat drept un uriaş gest de PR al Guvernării Cioloş.

“Guvernarea Cioloş a vrut un proiect uriaş de PR şi l-a găsit tocmai în <>. Proiectul a eşuat lamentabil şi singurii care au avut ceva de câştigat au fost tot tehnocraţii, care ba au lansat o emisiune de obligaţiuni, ba au încercat să-l speculeze electoral, dar totul s-a năruit. Este bine că Ministerul Culturii are pregătite documentele în baza cărora poate să le restituie banii românilor”, a mai declarat deputatul PSD de Bucureşti.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Deputatul UDMR Attila Korodi: "Preşedintele trebuie să aplice decizia Curţii"

mie iun. 13 , 2018
Deputatul UDMR Attila Korodi: “Preşedintele trebuie să aplice decizia Curţii” Pentru păstrarea ordinii constituționale a statului de drept, deputatul UDMR Attila Korodi consideră că președintele trebuie să respecte decizia CCR și să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, altfel, dacă nu se execută astfel de decizii într-un stat de drept, […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News