Un deputat român consideră abuzivă taxa pe apa de ploaie

Deputatul liberal Vasile Varga a mai făcut un pas pentru eliminarea plăţii abuzive a taxei pe apa de ploaie

Vasile Varga, deputat PNL de Brăila, continuă demersurile pentru eliminarea din prevederile legale a plăţii taxei pe apa de ploaie, care se regăseşte abuziv în facturile consumatorilor.

Demersurile parlamentarului brăilean urmăresc modificarea şi completarea articolului 36 din Legea 241 din 2006, privind Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, astfel încât plata apei de ploaie să revină doar în responsabilitatea autorităţilor locale.
Luni, 2 iulie 2018, Vasile Varga a susţinut în Parlamentul României o declaraţie în care a precizat motivele pentru care această plată trebuie să dispară de pe umerii cetăţenilor.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la actul normativ, consiliile locale vor putea adopta hotărâri pentru scutirea populaţiei de la plata colectării, transportului, epurării şi evacuării apelor pluviale, serviciile urmând a fi suportarea din bugetul local, în limita disponibilităţilor şi a sumelor alocate cu această destinaţie.

[alert-success]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Am iniţiat acest proiect legislativ având în vedere nedreptatea la care sunt supuşi cetăţenii de către furnizorii de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi de către unele administraţii locale. Iniţiativa are la bază numeroase petiţii şi sesizări pe această temă venite din partea consumatorilor, dar şi decizii ale instanţelor, care au eliminat plata taxei în diferite comunităţi. Ca să vă dau un exemplu, numai la Brăila, o petiţie în sensul eliminării nedreptăţilor venite din partea furnizorului de apă şi canal a beneficiat de suportul a peste 10.000 de cetăţeni. Sper ca săptămâna aceasta să scăpăm de acest bir!”, a declarat deputatul Vasile Varga.

[/alert-success]

Modificarea legii va fi un pas important în înlăturarea abuzurilor făcute de furnizorii de apă şi canalizare. Proiectul a trecut de Senat la finalul lunii mai, iar cel mai probabil în această săptămână va intra la votul final în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info