libris.ro

Când legea este respectată selectiv, atunci acela nu mai este stat de drept! Sunt autorizate corturile amplasate la Iași și la Cluj pe domeniul public?

Când legea este respectată selectiv, atunci acela nu mai este stat de drept! Sunt autorizate corturile amplasate la Iași și la Cluj pe domeniul public?

Potrivit legislației în vigoare din România, dacă montezi neautorizat un cort pe domeniul public, riști să primești niște amenzi destul de usturătoare. Cu toate acestea, de o bună bucată de vreme vedem prin marile orașe ale țării corturi montate pe domeniul public chiar în zonele centrale ale orașului.

Partizanatul politic al unor autorități locale care „respectă” selectiv legislația aflată în vigoare este mai mult decât evident. Așa se face că atât la Iași cât și la Cluj avem de ceva vreme montate niște corturi zi de zi pe domeniul public.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Cort amplasat la Iași în Piața Unirii
Cort amplasat la Iași în Piața Unirii

Potrivit legii nr. 50/1991, montarea unor astfel de corturi trebuie autorizată, iar în caz contrar trebuie sancționați cei care se află în ilegalitate. Sunt așadar autorizate aceste corturi ale protestarilor, sau legea este în aceste cazuri aplicată discreționar? Se aude domnilor Chirica și Boc?

Anticorupția selectivă: deși Emil Boc a "condus" cele catastrofale guverne și a băgat mâna neconstituțional în buzunarele pensionarilor români, împotriva ăstuia n-au nimic #Rezistenții, Foto: facebook.com/vasile.ciobanu.33
Anticorupția selectivă: deși Emil Boc a „condus” cele catastrofale guverne și a băgat mâna neconstituțional în buzunarele pensionarilor români, împotriva ăstuia n-au nimic #Rezistenții, Foto: facebook.com/vasile.ciobanu.33

Înainte de orice interese politice sau de altă natură, autoritățile locale sunt responsabile de aplicarea legislației aflate în vigoare, fără a face nici un fel de concesii celor care încalcă legea.

Dacă amplasarea acestor corturi pe domeniul public nu s-a făcut respectând legislația, atunci asistăm la complicitatea autorităților locale la încălcarea cu bună știință a legii. Mai poate fi numit un stat de drept acesta în care legea este respectată și aplicată selectiv și discreționar?

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info