Batjocura continuă la adresa statuilor românești la Satu Mare: statuia lui George Coșbuc ascunsă sub o salcie și camuflată după ghene de gunoi

Batjocura continuă la adresa statuilor românești la Satu Mare: statuia lui George Coșbuc ascunsă sub o salcie și camuflată după ghene de gunoi

În vreme ce la Satu Mare monumentele maghiare au parte de inaugurări fastuoase, cu o promovare intensă la nivel mediatic, găsindu-se pentru ele loc de amplasare numaidecât în zone centrale, unde sunt puse în valoare prin iluminat corespunzător și menținute constant într-o stare foarte bună, monumentele românești sunt marginalizate, împinse la periferii, sau în cel mai fericit caz, dacă istoria le-a prins deja în niște zone centrale, sunt lăsate acolo în paragină, fără iluminat corespunzător și fără să fie puse în valoare. Ba mai mult, din când în când se mai găsește chiar și cineva care să le vandalizeze.

Un astfel de monument românesc „uitat” de autorități și lăsat în paragină și nepăsare, este și statuia lui George Coșbuc, amplasată sub un arbore care o acoperă aproape în întregime cu crengile sale aplecate peste statuie. Ca și cum n-ar fi fost destul, vizibilitatea din stradă către statuie este obturată și de niște pubele mari de gunoi, amplasate parcă „strategic” pentru a face nevăzut monumentul românesc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Cazul este semnalat de către un cetățean indignat de lipsa de respect a autorităților față de monumentele românești din municipiul Satu Mare.

Batjocura continuă la adresa statuilor românești la Satu Mare: statuia lui George Coșbuc ascunsă sub o salcie și camuflată după ghene de gunoi, Foto: facebook.com/gheorghe.ioan.9404
Batjocura continuă la adresa statuilor românești la Satu Mare: statuia lui George Coșbuc ascunsă sub o salcie și camuflată după ghene de gunoi, Foto: facebook.com/gheorghe.ioan.9404

„În municipiul Satu Mare, Primăria își bate joc în continuare de busturile românești și de tot ce este românesc…aici e prezentat bustul lui George Coșbuc în intersecția de lângă Liceul Slavici și Sala de Scrimă, bust care nu este vizibil din cauza ramurilor copacului, iar Primăria a amplasat strategic în intersecție, lângă spațiul verde al bustului și gunoaiele pentru a obtura priveliștea și a strica aspectul zonei, o mare bătaie de joc!”, a scris ‎Gheorghe Ioan într-o postare pe facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Daniel Ghiță: "Îmi este rusine de toata clasa politica, în special de Klaus Iohannis! Cel mai dezgustător președinte al României din toată istoria"

Dum aug. 12 , 2018
Daniel Ghiță: „Îmi este rusine de toata clasa politica, în special de Klaus Iohannis! Cel mai dezgustător președinte al României din toată istoria” Profund dezamăgit de violențele și huliganismul manifestat în timpul protestului din Piața Victoriei, Daniel Ghiță spune într-o postare de pe o rețea de socializare că îi este […]

Poate vă place și:

libris.ro