Războiul steagurilor la IAȘI: “I-am spus că-mi dau jos tricoul dacă schimbă steagul cu cel al României și dispare și steagul NATO de la miting!”,
De câțiva ani, în timpul manifestațiilor sau protestelor din România am putut observa din ce în ce mai des prezența unor persoane care în mod inexplicabil se afișează cu steagurile altor țări, uneori chiar și cu steagurile unor state care nu au nimic în comun cu România sau cu ideea că ar exista până și cea mai mică justificare pentru prezența acelor steaguri în timpului unui protest al societății românești.
Cum în spațiul public din România rare au fost ocaziile în care să fie combătute aceste acțiuni de afișare a steagurilor unor altor state în timpul protestelor, fenomenul a luat amploare, culminând în unele ocazii la proteste cu adevărate explozii de culoare și de simboluri străine de statul românesc, chiar și cu zeci de steaguri ale altor țări prin piețele centrale ale marilor orașe din România.
Cum și la Iași există un mic nucleu de protestatari care iese în dese ocazii în Piața Unirii cu steaguri străine, mai cu seamă în zilele de sfârșit de săptămână, un ieșean a profitat de una din aceste ocazii pentru a-și arăta dezacordul și indignarea față de prezența lor cu drapelele altor țări în centrul orașului.

Pentru că protestatarii din Piața Unirii din Iași se afișau ostentativ cu steagurile SUA și NATO, ieșeanul a venit în piață îmbrăcat într-un tricou pe care era prezentă inscripția fostei Uniuni Sovietice (n.r. CCCP). Cum gestul i-a iritat pe unii dintre cei prezenți în piață, și care au început din cauza tricoului să-l trimită la Moscova, ieșeanul le-a spus în replică protestatarilor care-l contestau, că el este dispus să-și dea jos tricoul dacă și ei vor schimba steagurile străine cu cele ale României.

- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025