Sloganul utilizat de colaboratorii ucraineni ai Germaniei naziste va fi de acum salutul oficial în Armata Ucraineană
Vineri, 24 august 2018, prin intermediul unui decret prezindențial, va fi oficializat în Ucraina faptul că sloganul “Slavă Ucrainei! Slavă eroilor!” va deveni salutul militar oficial pentru armata ucraineană.
Un slogan care s-a făcut puternic auzit chiar și la nivel internațional în timpului Maidanului ucrainean, Slavă Ucrainei! Slavă eroilor! (Slava Ukrajini! Herojam slava!), nu este altceva decât un slogan al Armatei Insurecționale Ucraineane (Українська Повстанська Армія / Ukrainska Povstanska Armiia), o armată de partizani ucraineni, care a luptat în cel de-al doilea război mondial de partea Germaniei naziste.
Stepan Bandera și Roman Shuhevici au fost liderii principali ai acestei armate insurecționale (n.r. UPA), aceasta fiind în fapt o ramură înarmată a Organizației Naționaliștilor Ucraineni. Personalitățile celor doi lideri, mai cu seamă cea a lui Bandera, rămân încă până în zilele noastre deosebit de controversate, existând numeroase dispute la nivel ideologic chiar și printre naționaliștii ucraineni cu privire la activitatea acestora.
La asta se adaugă acum și faptul că președintele ucrainean Petro Poroșenko oficializează prin decret prezidențial un slogan folosit de către colaboratorii Germaniei naziste.
- 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă - 8 iulie 2025
- 7 iulie 1601 – Pornind din Debreţin, oastea lui Mihai Viteazul împreună cu cei 800 de soldaţi lui Mihalcea, trece prin Carei, după care îşi stabileşte tabăra la 7 iulie 1601 la Moftin - 7 iulie 2025
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025