Până și vacile vor să evadeze din orașul lui Falcă! Proprietarul arădean al animalelor a fost amendat cu 500 de lei pentru tentativa de evadare a animalelor

Până și vacile vor să evadeze din orașul lui Falcă! Proprietarul arădean al animalelor a fost amendat cu 500 de lei pentru tentativa de evadare a animalelor

Nemulțumite de activitatea edilului lor, trei vaci și un măgar din Arad s-au hotărât să evadeze din orașul care de când a intrat pe mâna primarului Falcă n-a mai înregistrat practic nici un progres notabil. Este orașul din România în care cetățenii se plâng tot mai tare de starea drumurilor, a stării deplorabile a orașului, a lipsei curățeniei și a birocrației infernale din instituțiile locale.

Inedit este însă faptul că primii cetățeni cu un foarte dezvoltat simț civic și care au ales o formă extremă de prostest împotriva edilului din Arad sunt … trei vaci și un măgar. Aceștia erau foarte hotărâți să emigreze din „lagărul lui Falcă”.

„Referitor la cele patru animale (3 vaci şi un măgar) care se plimbau nestingherite în zona centrală a municipiului, în dimineaţa zilei de miercuri, 17 octombrie 2018, vă comunicăm faptul că acestea au fost preluate de un echipaj al Direcţiei Generale Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad şi au fost închise într-un ţarc improvizat pe strada Şoimului din cartierul Grădişte.

Între timp s-a acţionat în vederea identificării propietarului. Acesta a declarat că animalele erau închise într-un ţarc amenajat în zona Pieţei Obor. Arădeanul a fost sanctionat conform Legii 61/1991, cu amendă în cuantum de 500 lei.”, se arată în comunicatul de presă făcut public de către biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

PS: Acesta este un pamflet și trebuie privit ca atare

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Încă un cui bătut împotriva libertăților religioase: în Quebec le va fi interzis funcționarilor de stat să poarte simboluri religioase

vin oct. 19 , 2018
Încă un cui bătut împotriva libertăților religioase: în Quebec le va fi interzis funcționarilor de stat să poarte simboluri religioase Canada nu se dezminte în continuare, fiind de departe campioana implementării ideologiei progresimului internaționalist pe continentul nord american. După numeroase măsuri legislative care aduc grave atingeri libertăților religioase, implementate în […]

Poate vă place și:

libris.ro