Susținere în Parlamentul României pentru Autostrada Unirii (Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni): “Obiectiv naţional prioritar”

Susținere în Parlamentul României pentru Autostrada Unirii (Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni): “Obiectiv naţional prioritar”

După acuze reciproce de sabotare sau de opoziție cu privire la proiectul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, cunoscută și sub numele de Autostrada A8, parlamentarii din diverse grupuri parlamentare şi-au dat mâna în Camera Deputaţilor miercuri,7 noiembrie a.c., , susţinând un proiect naţional prioritar: Autostrada Unirii.

Până la votul de pe 7 noiembrie din Parlamentul României au fost însă numeroase scandaluri, atât la nivel local, cât și la nivel central, coaliția de guvernare ajungând chiar la conflict deschis pe această temă cu noul consilierul european pentru politici regionale Corina Crețu, în privința neaccesării fondurilor europene pentru astfel de proiecte vitale pentru România.

“Autostrada Unirii va avea o lungime de 320 de kilometri şi va fi construită din fonduri europene. Comisarul european Corina Creţu a anunţat, în repetate rânduri pe parcursul ultimelor luni, disponibilitatea Comisiei Europene de a acorda finanţarea necesară realizării Autostrăzii Unirii, costul estimat în Master Planul General de Transport al României fiind de 4 miliarde de euro.

Lucrările vor trebui demarate în 30 de zile din momentul promulgării legii, cu termen de execuţie maximum 4 ani, iar darea în exploatare a Autostrăzii Unirii, inclusiv a noului pod peste Prut, să aibă loc către 1 decembrie 2022.Este deosebit de important că Autostrada Unirii va interconecta Republica Moldova cu România, întrucât proiectul prevede construirea unui nou pod peste râul Prut, în apropierea municipiului Ungheni, străpungând graniţa nedreaptă impusă de sovietici

.Am interpelat Ministerul Transporturilor privind măsurile concrete întreprinse în vederea prezentării proiectului Autostrăzii Unirii pentru obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul POIM (Programului Operaţional de Infrastructură Mare), dar şi a altor proiecte mari de infrastructură (drumul expres Craiova – Piteşti, podul peste Dunăre de la Brăila, metroul Pipera – Berceni, infrastructura feroviară etc.).

Promit să menţin subiectul Autostrăzii Unirii în centrul preocupărilor mele ca deputat şi să uzez de toate pârghiile de control parlamentar pentru a veghea asupra bunei realizări în termen a acestui proiect prioritar.Votul solidar de astăzi, privind aprobarea construcţiei acestui coridor de comunicaţie terestră reprezintă, după Declaraţia de Unire din 27 martie, o mică reabilitare morală a clasei politice de la Bucureşti în cadrul unui an Centenar în mare parte ratat. Acest vot le dă un nou semnal pozitiv tuturor românilor care îşi doresc refacerea unităţii distruse a naţiunii române.”, a declarat deputatul PMP Constantin Codreanu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

8 noiembrie 1918, ziua când preotul martir Ioan Opriș a fost împușcat pe treptele bisericii la care slujea de către jandarmii unguri: "Nu mai lătra, popă spurcat!"

joi nov. 8 , 2018
8 noiembrie 1918, ziua când preotul martir Ioan Opriș a fost împușcat pe treptele bisericii la care slujea de către jandarmii unguri: “Nu mai lătra, popă spurcat!” La 8 noiembrie 2018 s-au împlinit 100 de ani de la odiosul incident de pe treptele bisericii din satul Cristiș(azi Oprișani, cartier al […]
8 noiembrie 1918, ziua când preotul martir Ioan Opriș a fost împușcat pe treptele bisericii la care slujea de către jandarmii unguri: "Nu mai lătra, popă spurcat!"

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News