Categories: Antiromanism

Încă un film antiromânesc făcut pe banii românilor: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”

Încă un film antiromânesc făcut pe banii românilor: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”

Ne este greu să spunem care este cel mai recent film patriotic românesc. Însă putem spune care este cel mai recent film antiromânesc. Acesta este intitulat „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude.

Auzim de ani buni că nu sunt bani pentru industria de film din România. Cum se face dar atunci că tocmai în An Centenar, Centrul Național al Cinematografiei, instituție din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, a acordat din Fondul cinematografic un credit nerambursabil pentru un film profund antiromânesc?

„Centrul Național al Cinematografiei, instituția publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, a acordat din Fondul cinematografic un credit nerambursabil pentru realizarea acestui film și apoi distribuirea lui în țară și străinătate. „Banii pentru film nu au fost puțini”, a declarat producătoarea Ada Solomon.”, a dezvăluit Gheorghe Funar

Pe 2 iulie 2018 a avut loc în Cehia premiera mondială a filmului așa zis „românesc”, intitulat „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Pe  8 septembrie 2018, la Oradea, în cadrul TIFF-ului, a avut loc și premiera filmului respectiv în România.

În toată acestă competiție a promovării a politically correctness-ului, unii alunecă în cadrul acestei frenezii spre manipulări mizerabile de domeniul paroxismului.

Dacă ni s-ar cere să facem o recenzie a filmului, atunci am putea spune că filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude, duhnește a „politically correctness„. Dar este mai mult decât atât. Este mai mult decât o simplă și nevinovată caterincă la adresa poporului român. Este o manipulare de cea mai joasă speță, cu un scenariu varză și o interpretare dezastruoasă…

Altfel spus, acum s-a ajuns la concluzia că e mai rentabil să se apeleze la mijloace mai blânde prin care să se realizeze spălarea creierelor. Chiar dacă manipularea ordinară din film este evidentă chiar și pentru unii dintre cei mai săraci cu duhul, filmul a fost totuși premiat cu trofeul „Crystal Glove” la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Paradoxal este însă faptul că în ultima vreme tocmai aceste mizerii de filme sunt premiate în străinătate. Cu cât ne prezintă pe noi românii într-o lumină mai proastă, cu atât sunt elogiile mai mari și premiile mai prestigioase pentru aceste mizerii disimulate în forme de artă.

Pe lângă faptul că este foarte greu de urmărit, cu un scenariu incoerent și un joc actoricesc mediocru, filmul pare mai degrabă un demers politic, un exercițiu de manipulare, de spălare a creierelor, exact ca pe vremea bolșevicilor care încropeau în grabă astfel de creații de propagandă care să servească în primul rând scopului lor politic și ideologic, fără să se îngrijească prea mult la aspectul artistic al filmului.

Este greu de încadrat filmul la o categorie cunoscută în lumea cinematografiei. Ce-o fi asta: parodie, satiră, propagandă, corectitudine politică, manipulare care servește… cui?

Generalizările sunt periculoase, însă cu toate acestea regizorul Radu Jude nu s-a ferit în trecut să facă astfel de generalizări la adresa românilor:

…mulți dintre români nu sunt doar negaționiști, ci și antisemiți și rasiști„, declara Radu Jude

Regizorul Radu Jude: „Mulți dintre români nu sunt doar negaționiști, ci și antisemiți și rasiști”, Foto: TVR.ro

„Regizorul Radu Jude a declarat că, la vârsta de 40 de ani, a scris scenariul pentru filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” dintr-un sentiment de frustrare, dar filmul este o reconstituire istorică. Regizorul l-a avut drept consultant pentru istorie pe tânărul Adrian Cioflâncă. Producătoarea Ada Solomon a declarat că intenția ei și a regizorului Radu Jude a fost ca oamenii să afle din film cât mai multe informații despre holocaustul împotriva evreilor români înfăptuit de Poporul Român în timpul celui de-al doilea Război Mondial.”, dezvăluie Gheorghe Funar

Nota noastră: Parafrazându-l pe regizorul Radu Jude, și pe noi ne macină un sentiment de frustrare după ce am urmărit cu foarte multă lămâie câteva fragmente din așa zisul său film … românesc. Cum se face că unele dintre cele mai frumoase cântece patriotice militare românești sunt suprapuse peste melodii de inspirație nazistă și saluturi hitleriste?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

2 zile ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

3 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

4 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

5 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

6 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

7 zile ago