Proiectul “România educată” este contestat din tot mai multe direcții, fiind pus la colț președintele Klaus Iohannis împreună cu toți ciracii săi care credeau că dau lovitura cu acest așa zis program pentru educație.
Unele dintre cele mai înverșunate critici vin din partea analistului politic Alina Mungiu-Pippidi, culmea, chiar unul dintre susținătorii de pe vremuri ai președintelui Klaus Iohannis.
“Aflu cu stupoare că președintele susținut de mine în 2014, Klaus Iohannis, s-a prezentat, cu ce i-a mai rămas din susținătorii din campanie (eram puțini și atunci, acum s-a ajuns la vreo cinci, adică Oana Pellea și Victor Rebengiuc), să lanseze România educată și, odată cu ea, îndemnul să fie dat jos guvernul zilele astea, în pragul președinției europene și, pe când dna Dăncilă era la dl. Jean Claude Juncker, să discute programul.
(…)
Poate fi educat cineva al cărui orgoliu e mai mare decât al unui rege, care nu admite că poate învăța? Și care nu învață sau ar fi învățat că un șef de stat nu spune singur că țara lui nu e pregătită de președinția Europei, că guvernul actual trebuie dat jos și că el va candida la anul, și asta când îi cere interviu o publicație despre prioritățile Președinției Europene.”, a scris Alina Mungiu-Pippidi pe România Curată.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Bradul înalt de aproximativ 20 de metri, a fost adus din munţii Bucovinei și donat Republicii Moldova de către Guvernul de la București. Pavel Filip: “Bradul, donat de Guvernul de la Bucureşti, este încă un simbol care arată legătura strânsă dintre Republica Moldova de România” “Pomul de Crăciun a fost transportat […]