Înfiorător! Caz de pedofilie în care doi ofițeri germani de poliție sunt suspectați că ar fi obstrucționat justiția

Germania se află în centrul unui scandal legat de pedofilie cum rar s-a mai putut vedea. Doi ofițeri de poliție din Detmold, Germania, se află sub investigația colegilor lor, fiind bănuți că ar fi obstrucționat justiția într-un dosar de pedofilie din cadrul căruia au dispărut majoritatea dovezilor digitale incriminatoare împotriva a doi pedofili care ar fi abuzat peste 30 de copii.

„Poliția germană a admis că a pierdut aproape toate probele digitale care incriminează doi pedofili acuzați că au agresat sexual cel puțin 31 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, de mai mult de 1.000 de ori, în perioada 2008 – 2018, relatează Deutsche Welle și Daily Mail.„, citate de hotnews.ro

Asupra suspecților, Andreas V. (56 de ani) și vecinul acestuia Mario S. (33 de ani), au fost lansate acuzații potrivit cărora cei doi bărbați ar fi abuzat sexual aproximativ 30 de copii într-un camping de rulote din orașul german Lügde.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Deși dovezile digitale incriminatorii împotriva celor doi bărbați acuzați de pedofilie (circa 0, 7 terabiți de date) au fost stocate într-o cameră specială pentru dovezi, poliția germană a recunoscut că au dispărut aproape toate dovezile împotriva pedofililior.

Către ce ne îndreptăm? Opinia publică din Germania a fost atât de consternată încât în spațiul public au început să curgă, în afară de comentarii pline de furie și reproșuri împotriva autorităților, chiar și implicarea unor forțe conspiraționiste care încearcă treptat dezincriminarea pedofiliei și schimbarea legislației la nivel european cu privire la acest gen de infracțiuni.

Scandalul acesta din Germania, ne arată cel puțin faptul că anumite autorități germane ar trebui s-o lase totuși mai ușor cu reproșurile de corupție la nivel european și cu degetele îndreptate înspre România și a altor țări, atunci când e vorba de corupție și proasta funcționare a statului de drept. Când vezi asemenea exemple înfiorătoare din Germania, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva spun adevărul unii cetățeni germani atunci când se plâng că autoritățile germane închid ochii la infracțiuni din ce în ce mai grave comise de imigranții aduși samavolnic în Europa de mama Merkel & comp.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Iohannis le face iar ochi dulci maghiarilor: "UDMR să se alăture efortului comun de a apăra și a consolida democrația liberală"

vin feb. 22 , 2019
Puțini dintre românii care l-au votat pe Iohannis cunosc alianțele sale politice și cam cât de patriot este acesta, sau de câte compromisuri și concesii este capabil pentru a avea din nou … „Guvernul meu”. Aducându-și probabil aminte de mai vechile alianțe, președintele Klaus Iohannis s-a gândit să le facă […]

Poate vă place și:

libris.ro