După declarațiile vădit partizane ale lui Klaus Iohannis, încălcând flagrant rolul de mediator pe care ar trebui să-l aibă președintele în societatea românească, Episcopul Hușilor, Ignatie, îl critică și el pe Iohannis.
„Având în fundal definiția lui Nietzsche despre nihilism, Klaus Werner Iohannis a devenit nihilist cu acte în regulă:
„Ce înseamnă nihilismul? Faptul că valorile cele mai înalte se devalorizează”.
Dragostea fără de măsură față de minoritățile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul președinte în agentul disprețului dozat într-un insecticid (cred că, mai pe românește, așa-i spune flitului) față de „majoritățile” (heterosexuale).

Ăsta se numește progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul „tolerant” al omului recent.
Sau „așa cum se spune popular”, în timp ce unii suntem niște muște intolerante, infatuate și vrednice de a fi ucise cu flitul, alții sunt oameni cu „mințile luminate” la neonul progresismului și vrednici să trăiască plenar din pâinea toleranței neomarxiste.
Trag nădejde că eu, o muscă conservatoare, infatuată și neafiliată politic, am priceput bine, în spiritul fidel al drepturilor omului, ce a vrut să ne transmită domnul președinte”, a scris Episcopul Hușilor, pe o rețea de socializare
- Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 - 14 mai 2025
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025