Rușinea Iașului: primarul Chirica aduce “glorie eternă Armatei Sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor”

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, este un personaj într-atât de controversat încât nu te-ar mira mai deloc dacă ai vedea că din vintrele sale curg sfori către diverse servicii secrete. Totuși până la a ridica în slăvi Armata Roșie, nu credeam că se va preta. Și totuși a făcut-o! Chirica de la Iași suferă de roșu în cerul gurii, mai ceva decât tătucul de suflet al micilor și rezistenților neobolșevici, Mihai Șora.

Curiozitatea este că presa locală, de pe ambele sensuri, a trecut sub tăcere ceea ce s-a întâmplat cu adevărat luni, 6 mai a.c. în Cimitirul Eternitatea din Iași, acolo unde primarul Chirica a participat la o manifestare de comemorare a soldaților ucraineni căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Partea incredibilă vine atunci când citești inscripția în fața în care și-a postat într-un mod deosebit de solemn copitele și primarul Iașului.

“Glorie eternă armatei sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor fasciști 1944-1945”, scrie pe monumentul respectiv

Rușinea Iașului: primarul Chirica aduce “glorie eternă Armatei Sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor”, Foto:

De ceva vreme, orașul Iași, copiind parcă din aproape în aproape ceea ce se întâmplă de ani buni pe la Cluj, s-a transformat și el în incubator de extremă stânga. Grupuri de pierde vară cu pretenții de mari ideologi, “salvatori” sau politicieni, își zbiară necontenit neputințele și nemulțumirile mai mult sau mai puțin închipuite în piața centrală a orașului.

Ca și la Cluj, zona centrală a urbei moldave s-a transformat în zonă de corturari permanenți pe domeniul public, fără că tătucul Chirica să-i întrebe nimic de sănătate sau de respectarea legii (n.r. fix la fel a făcut și Boc la Cluj-Napoca).

Bătaia de joc din Piața Unirii. Piața centrală a Iașului confiscată ca loc public de campare pentru corturi

O altă măgărie pe care am aflat-o chiar când începusem să scriem aceste rânduri, este faptul că primarul Iașului a aprobat o manifestație în aceeași zi în care se desfășoară și mitingul organizat de PSD.

”În principiu la aceeași zi și la aceeasi oră, un grup de tineri intenționează să facă un lanț uman în apropierea Palatului Culturii. Aceasta manifestație nu are nicio legatură cu mitingul organizat de PSD. Fiecare are dreptul să se manifeste cum dorește”, a spuss Mihai Chirica la Antena 3

Cunoscând ce hărmalaie a fost în oraș în apropierea mallului Palas, cât circ au fost în stare să “ofere” rezistenții și USR-iștii aduși cu autocarele din alte județe și cazați prin hotelurile din apropierea locului unde avusese loc un eveniment organizat de PSD, nu-i greu de închipuit la ce am putea asista și în ziua respectivă. Este aceasta o atitudine responsabilă a primarului din Iași?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

23 de ore ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

4 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

2 săptămâni ago