libris.ro

Ministrul Apărării: Nu puteam gira o inițiativă asupra căreia planează, înainte de toate, rezerve privind legalitatea

Ministrul Apărării: Nu puteam gira o inițiativă asupra căreia planează, înainte de toate, rezerve privind legalitatea

Vineri, 24 Mai a. c., Ministrul Apărării Gabriel Leş, a precizat prin intermediul unei postări pe facebook, cu argumente, decizia care a stat la baza neparticipării armatei la dezvelirea statuii regelui Ferdinand de la Oradea.

” Întotdeauna am militat pentru ținerea cât mai departe a Armatei de controversele cu substrat politic.

Deși nu este apanajul ministrului a decide evenimentele la care participă muzica militară, existând un cadru foarte clar de reglementare în acest sens, nu vă ascund faptul că sunt extrem de dezamăgit de modul în care autoritățile locale orădene au gestionat acest episod cu o încărcătură simbolică sacrosantă pentru ideea de unitate națională.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


1. Statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul a fost realizată cu sprijinul Asociației omonime formată din rezerviștii garnizoanei Oradea. Amplasarea s-a făcut în deplină legalitate, iar dezafectarea fără un acord din partea acestora ridică serioase semne de întrebare.

2. În acest moment, există o plângere penală depusă de Asociația “Mihai Viteazul”, așteptându-se chiar astăzi o poziție preliminară a instanței. Muzica militară, și implicit Ministerul Apărării Naționale nu puteau gira o inițiativă asupra căreia planează, înainte de toate, rezerve privind legalitatea.

3. Spiritul de corp este o manifestare a coeziunii celor ce servesc sub arme, și care se raporteaza la cele mai înalte valori și simboluri naționale. În măsura în care membrii organizației de rezerviști ”Mihai Viteazul” au fost întâmpinați cu diverse invective de liderii locali ai PNL pentru exprimarea unui crez și susținerea unei cauze, nu pot decât să mă solidarizez cu membrii Asociației.

4. Nu vreau să intru într-o polemică privind argumentele istorice, pentru că ar însemna să punem în talere simboluri și eroi ai neamului. Este absurd. Cum de altfel este absurdă decizia edilului orădean de a înlocui de pe același soclu un exponent al ideii de unitate națională cu un altul. Mai mult decât atât, autoritățile orădene au încercat să utilizeze drept argument mutarea pe viitor a statuii Voievodului în proximitatea unui important lăcaș ortodox din urbe. Se induce astfel percepția unei segregări de sorginte religioasă. Mihai Viteazul a fost un cavaler al lui Hristos, iar istoria l-a consemnat drept un apărător al creștinătății. El este exponentul ideii de unitate și un simbol al tuturor românilor, indiferent de religie.

5. Doresc totodată să vă reamintesc că Regele Ferdinand este cel care a instituit cea mai înaltă distincție militară, ce poartă chiar titulatura de “Mihai Viteazul”.

Dacă avem respect pentru simboluri și vrem să păstrăm cu rigurozitate realitatea istorică nu facem arbitrar rocade ale unor figuri sacre pe care s-a clădit însăși identitatea poporului român. Păcat că în Piața Unirii din Oradea, un spațiu arhitectural de o frumusețe aparte, nu pot trona umăr la umăr domnitorul Mihai Viteazul, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Regele Ferdinand.”, a scris pe facebook Ministrul Apărării, Gabriel Leş

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info