“USR solicită urgentarea numirii lui Peter Eckstein-Kovacs ca Avocat al Poporului. UDMR susține propunerea”, scrie activenews.ro
Nu, nu este o glumă. Sau dacă din fericire ar fi o glumă, ar fi una foarte proastă pentru poporul român. Dar cine este domnul Peter Eckstein-Kovacs pentru care se dau peste cap USR-iștii ca Greuceanu să-l numească drept “avocat al poporului” român (sâc!?).
Cu ceva anișori în urmă, mai exact la data de 15 martie 2010, domnul Peter Eckstein-Kovacs le declara celor de la Hotnews că ar fi mult mai confortabil pentru el dacă în Constituția României n-ar mai exista sintagma de … stat național.
“Aș elimina sintagma de stat național din Constituție. Oficializarea regională a limbii maghiare mi se pare o doleanță legitimă. Ar fi un sentiment de confort și de modernitate dacă nu ar exista aceasta sintagmă”, declara Peter Eckstein Kovacs pentru Hotnews.ro
Constatăm deci cât de “inconfortabilă” este Constituția României pentru acest domn Peter Eckstein-Kovacs. Nu poți astfel să nu te întrebi ce s-ar întâmpla dacă o asemenea persoană, pentru care este atât de “câh” Constituția României, ar deveni avocatul poporului. Atâta vreme cât pe domnia sa îl strânge în spate când e vorba de respectarea legii fundamentale a acestei țări, Constituția României, ce fel de avocat al poporului ar mai putea fi acesta pentru poporul român?
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Potrivit publicației razboiulinformational.ro, ieri, mai mulți militanţi români cunoscuţi pentru viziunile lor naţionaliste au fost convocaţi la Biroul de Crimă Organizată: Cătălin Berenghi, Calin Marincus, Marian Motocu, Gabriel Apreutesei, şi încă alte câteva persoane. Convocarea era făcută tocmai ieri pe la ora 15.00, când Papa trebuia să îşi facă o […]