Intervenţie în Parlamentul României cu privire la acţiunile extremiştilor maghiari

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Constantin Codreanu, a solicitat, de la tribuna Camerei Deputaţilor, printr-o interpelare adresată ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, ministrului Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, directorului Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Alin Mihai Preda, prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei şi prefectului judeţului Bacău, Maricica Luminiţa Coşa, informaţii clare privind reacţiile autorităţilor statului român la acţiunile extremiştilor maghiari care au defăimat crucile eroilor români de la Cimitirul Internaţional din Valea Uzului.

Constantin Codreanu: „În luna mai 2019 mormintele eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial şi înhumaţi în Cimitirul Internaţional din Valea Uzului au fost profanate de către mai mulţi extremişti maghiari. Cimitirul Internaţional din Valea Uzului se află la limita administrativă dintre comuna Sânmartin, judeţul Harghita şi oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău.Opinia publică românească a fost oripilată de faptul că toate cele 52 de cruci instalate pe mormintele eroilor români din acest Cimitir Internaţional au fost acoperite cu saci negri de plastic pentru strâns gunoiul. Ține de ordinul evidenţelor că extremiştii maghiari au acţionat cu premeditare.Extremişti maghiari şi complicii lor au postat pe internet mai multe fotografii cu cele 52 de cruci învelite în saci de plastic pentru gunoi, iar, apoi, au postat şi înregistrări video pe site-ul de limbă maghiară erdely.ma, cu semnătura ”un grup de activişti anonimi”, susţinând că au acoperit crucile eroilor români, pentru că erau 149.

În data de 21 mai 2019, m-am deplasat personal la Cimitirul Internaţional din Valea Uzului pentru a mă convinge la faţa locului de cele întâmplate, pentru a depune flori, candele şi panglici tricolore la căpătâiul eroilor români şi pentru a le aduce un pios omagiu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizaţie guvernamentală în subordinea MAN, îi revine obligaţia protejării mormintelor şi operelor comemorative de război, protecţie prin care se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic adoptate de stat menite să asigure cercetarea, identificarea, inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, marcarea, inclusiv paza şi întreţinerea, restaurarea, strămutarea şi punerea în valoare a acestora.Având în vedere cele întâmplate, am solicitat autorităţilor statului român informaţii cu privire la deciziile adoptare, măsurile dispuse şi acţiunile întreprinse în legătură cu cazul profanării de către exremişti maghiari a celor 52 de cruci ale eroilor români care îşi dorm somnul de veci în Cimitirul Internaţional din Valea Uzului, şi am formulat o serie de propuneri, tangente subiectului, care sper să îşi găsească răspuns favorabil cât mai curând posibil.

Voi reveni joi, 6 iunie, de Ziua Eroilor, la Cimitirul Internaţional din Valea Uzului şi ii invit pe ceilalţi colegi parlamentari să ni se alăture, mie şi sutelor de români care şi-au anunţat prezenţa la eveniment.”Textul integral al interpelării se regăseşte pe site-ul Camerei Deputaţilor, activitate parlamentară deputat Constantin Codreanu, secţiunea întrebări şi interpelări, cât şi pe site-ul personal, www.constantincodreanu.ro.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Ziua Eroilor la Iași: Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt îi învită pe ieșeni pe 6 iunie la ceremonia militară și religioasă

mar iun. 4 , 2019
„ZIUA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI ȘI ZIUA EROILOR Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” vă invită să fiți alături de noi, joi, 06 iunie 2019 pentru a lua parte la Ceremonia militară și religioasă de depuneri de coroane de flori la Parcela Eroilor Români din al II-lea Război Mondial și la mormântul Eroului […]
Ziua Eroilor la Iași: Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt îi învită pe ieșeni pe 6 iunie la ceremonia militară și religioasă, Foto: facebook.com/brigada.15.mecanizata

Poate vă place și:

libris.ro