libris.ro

Un marș al tăcerii va avea loc la Chișinău la 70 de ani de al doilea val de deportări staliniste din Basarabia

Peste 40.000 de basarabeni au căzut victime celui de-al doilea val de deportări staliniste din Basarabia care a început în noaptea de 5 spre 6 Iulie 1949. La 70 de ani de al doilea val de deportări staliniste din Basarabia, un grup de organizații și asociații din Republica Moldova au inițiat un „Marș al Tăcerii” la Chișinău, pe traseul de la scuarul Academiei de Științe până spre gara feroviară, unul din locurile de unde au fost încărcați în vagoane insalubre cei deportați și duși înspre necunoscut, prin pustiurile asiatice, sau în zonele forestiere ale Siberiei.

„În noaptea de 5 spre 6 Iulie 1949 a avut loc al doilea val de deportări staliniste din Basarabia, atunci când peste 40 de mii de români basarabeni au fost deportați în Siberii de gheață. La împlinirea a 70 de ani de la acele tragice zile, vă invităm să pornim într-un marș al tăcerii din scuarul Academiei de Științe spre gara feroviară din Chișinău, unul din locurile de unde au fost încărcați în vagoane de vite și duși spre nicăieri, la mii de kilometri distanța.
Sâmbăta, 06 Iulie, ora 09:30.”, se arată în comunicatul făcut public de către organizatorii evenimentului

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info