Poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc descrie cel mai frumos moment al protestului din Piața Victoriei de duminică, 7 iulie 2019, împotriva Codului Administrativ:
“… cel mai frumos moment a fost când toți s-au prins într-o horă strămoșească în jurul sfântului tricolor purtat pe umeri atât de tineri cât și de vârstnicii prezenți la eveniment“, a scris poeta Mihaela Aionesei pe contul său de socializare
Redăm integral postarea de pe facebook a poetei Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc:
“Unul pentru toți și toți pentru România.
Aceasta este deviza sub care s-a desfășurat mitingul împotriva adoptării Codului Administrativ din Piața Victoriei, organizat de Asociația Calea Neamului.
Dincolo de toate câte s-au spus, văzut, interpretat și reinterpretat, mai fățiș, mai pe ascuns, românii veniți din Alba Iulia, Cluj, Iași, Ploiești, Buzău, Vaslui, Brașov, Făgăraș, Craiova, Covasna și alte localități, cărora li s-au alăturat și bucureștenii, cel mai frumos moment a fost când toți s-au prins într-o horă strămoșească în jurul sfântului tricolor purtat pe umeri atât de tineri cât și de vârstnicii prezenți la eveniment. Ca și cum s-ar fi făcut scut împotriva oricărui pericol venit atât din afară, cât și din interior.
Ziua de ieri, 7 iulie 2019, rămâne în conștiința celor prezenți, nu o zi a înfrângerii, ci una de referință, de mobilizare în lupta pentru întărirea identității naționale. Un sentiment care nu este identificat doar cu dragostea față de tradiții, obiceiuri, locul natal, ci se face părtaș transformărilor dureroase prin care trece țara la un moment dat, iar cel implicat se alătură cu bună știință.
Având ferma convingere că aceasta este calea ce i s-a dat după ce Dumnezeu a cântărit cu mâinile Lui crucea înainte de a o așeza pe umerii fiecăruia. Doar prin implicare înțelegi că o Țară se ține cu jertfa care este „cea mai deplină expresie a iubirii”, cum frumos spunea părintele Galeriu.
Și chiar dacă suntem prea mici pentru o dragoste așa de mare cum e dragostea de țară, după cum ne-au lăsat-o drept exemplu, prin jertfa lor – eroii neamului – suntem pregătiți să înfruntăm cu pieptul dezgolit orice furtună.Deci „Nu te teme turmă mică” mergi cu Domnul înainte!”, a scris pe facebook Mihaela Aionesei
Galerie Foto:
[envira-gallery id=”101484″]RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri